Mihai Trăistariu are o soră, care locuiește în Iași, și doi frați. Unul dintre ei este stabilit în Germania, în timp ce Vasile locuiește în Piatra Neamț. De curând, artistul a fost la fratele lui, Vasile, spunând că a fost surprins să vadă că Vasile s-a schimbat destul de mult față de ultma dată când a fost în vizită la el.
Dacă Mihai Trăistariu este în lumina reflectoarelor, despre fratele lui se știu relativ puține detalii. Vasile locuiește în Piatra Neamț, este pictor și este o fire discretă. Artistul a fost în vizită la el și i s-a părut că Vasile este schimbat față de când l-a văzut ultima dată, asta pentru că Vasile a slăbit destul de mult.
Despre fratele lui, cântărețul spune că Vasile a fost mereu un om simplu, cu frică de Dumnezeu, iar în perioada următoare, va sta în Iași, la sora lui. „Azi, la Piatra Neamț, am trecut și pe frate-meu, pictorul Vasile Trăistariu. Pare cam slăbit. El zice că a ținut post și de asta e așa. În fine, sper să fie bine. El era mai durduliu de fel. Pictează, se roagă, merge la biserică, citește, meditează, se odihnește, face plimbări zilnic. E un om echilibrat, lipsit de stres. Să-i ajute Dumnezeu, că-i un băiat tare bun. Sor-mea a promit că-l ia în vacanță la Iași, la ea, o săptămână, să picteze Teiul lui Eminescu, Parcul Copou etc, să se plimbe, să vadă expozițiile, galeriile din Iași”, a scris Mihai Trăistariu, pe TikTok, potrivit spynews.ro.
Ce se va întâmpla cu averea lui Mihai Trăistariu atunci când el nu o să mai fie
Mihai Trăistariu a luat o decizie importantă cu averea lui. Artistul este implicat în mai multe afaceri, iar în curând va pune pe picioare încă două. Interpretul are doar 47 de ani, însă s-a gândit deja la ce va scrie în testament. În prezent, Mihai Trăistariu adună câștiguri uriașe din afacerea pe care o are în domeniul imobiliar. Totuși, artistul nu vrea să se oprească aici și își dorește ca, în următorii ani, să strângă o avere de un milion de euro.
„E clar că frații vor primi, dar nu musai fraților, cât copiii și niște rude. Vreau să îi iau pe toți la grămadă, să facem o chestie. Eu mai am o asta variantă, de asta spuneam de un milion de euro. Dacă ar fi să fie, eu spun ipotetic. Eu de fiecare dată când visez frumos, se întâmplă. Eu trebuie doar să visez frumos și se întâmplă”, a declarat Mihai Trăistariu, citat de libertatea.ro.
Artistul a mărturisit că vrea să înființeze un centru de cercetare pentru tratarea cancerului și va deschide un centru pentru animalele fără stăpân.
„Eu am încă două planuri importante pentru când voi face un milion de euro. Vreau să fac un centru de cercetare care să trateze cancerul. Mi-au murit părinții de cancer și mi-am jurat mie că trebuie să se găsească leacul. Deja pe la cancerul de sân se mai tratează, de acolo vom vedea.
Vreau să fac tot așa un centru pentru animale, o chestie de îngrijiri de protecție, care tot așa va costa (…) Asta vreau să fac pentru bolnavii de cancer, pentru că mă obsedează chestia asta și animalele. Sunt două în plan”, a mai spus cunoscutul cântăreț.