Mihai Bobonete, după 15 ani de cănicie. „Eu o iubesc foarte tare pe Cătălina. Am avut momente în care ne-am mai neglijat  dar sper că m-a iertat”

Update martie 12, 2024

Mihai Bobonete

Recent, Mihai Bobonete a vorbit despre viața de cuplu, după 15 ani de căsnicie, dar și despre cum s-a transformat viața lui și a soției sale, după venirea pe lume a celor doi copii ai lor.

Am mai spus asta, nu suntem împreună de 30 de ani, ne știm de 30 de ani și am fost împreună tot timpul ăsta, dar am avut și ani de zile în care am trăit viețile separat. Suntem căsătoriți cu acte din 2009 și cred eu sau îmi place să cred că de 30 de ani suntem prieteni foarte buni și suntem două suflete-pereche care au învățat unul de la celălalt ce înseamnă bunătatea, devotamentul și acceptarea. Eu o iubesc foarte tare pe Cătălina și cred că tot timpul a fost jumătatea mea mai bună, iar faptul că de la an la an facem lucruri mai minunate și mai importante în ceea ce ne privește relația, dar și familia noastră, mă face să mă simt un om norocos care începe să aprecieze din ce în ce mai mult acest dar care i-a fost dat.

Noi doi ne iubim și este liniște în familia noastră, iar atunci când ne este sete, ne mai adăpăm și cu iubirea copiilor noștri, care este necondiționată și un izvor nesecat de fericire. Secretul unei relații de lungă durată este sănătatea mentală și emoțională a ambilor indivizi”, a declarat Mihai Bobonete conform Viva!

Cu toate acestea, actorul a recunoscut că nu întotdeauna lucrurile au mers ca pe roate în căsinice, însă atât el, cât și soția sa au căutat mereu soluții și astfel au reușit să rămână împreună în toți acești ani. „Cred că așa este în toate relațiile de lungă durată, evoluția fiecăruia în parte afectează evoluția cuplului în anumite momente, dar întotdeauna trebuie găsită măsura corectă. Dacă fiecare lasă de la el câte puțin, iar la final, balanța se echilibrează, atunci se poate merge înainte, indiferent de trecut.

Cred că iertarea și bunătatea sunt cele două ingrediente care, adunate, conferă succesul în situațiile tensionate într-un cuplu. DA, îmi place să-i fac surprize romantice Cătălinei și câteodată să-i mai pun un zâmbet pe față, dăruindu-i câte ceva”, a mai spus Mihai Bobonete.

Mai mult, Bobiță din ”Las Fierbinți” a subliniat că lucrurile nu au fost simple nici atunci când au venit pe lume cei doi copii ai săi. Actorul a dezvăluit că în momentul în care au apărut cei mici, el și soția lui și-au neglijat relația de cuplu, însă cu timpul au reușit să se reapropie unul de celălalt.

Ehe… Aici e mai mult de povestit și da, cred că și noi, ca și restul părinților, am avut momente în care ne-am mai neglijat unul pe celălalt atunci când copiii erau mai mici, mai mult eu pe Cătălina decât ea pe mine, dar sper că m-a iertat, și acum nu mai e cazul, căci nu doar că nu ne mai neglijăm, dar am impresia că facem chiar totul împreună.

Momentele în doi sunt foarte valoroase și necesare pentru o înțelegere mai bună în cuplu și trebuie de fiecare dată găsit timp și bunăvoință ca ele să se întâmple. Octavian și Maria sunt doi copii minunați care au crescut împăturiți în dragostea și atenția noastră, și acum, fiind mai măricei, ne permit mai des să ne permitem și noi doi, eu și Cătălina, momente în care să evadăm doar împreună din cotidian sau să mai facem și câte o activitate pentru noi, și pentru asta le sunt recunoscător”, a conchis actorul, potrivit romaniat.net.

Copiii lui Mihai Bobonete nu apar la TV
Referitor la expunerea vieții sale de familie, Mihai Bobonete a preferat de-a lungul timpului să fie discret. Nu apare la TV nici cu soția, dar nici cu copiii ei. Foarte rar publică și pe rețelele de socializare imagini cu Maria și Octavian. De ce?

Explicația a venit acum: „Asta este o decizie pe care am luat-o împreună cu soția mea, dar și copiii au avut un cuvânt de spus. Nu suntem o familie avidă după expunere și cred că, atât timp cât viața noastră personală de familie nu reprezintă interesul unora sau altora, nu avem de ce să ne expunem copiii la păreri și impresii. Nu îmi permit să-mi dau cu părerea despre opțiunile altor părinți în ceea ce privește expunerea copiilor și fiecare are dreptul să facă așa cum vrea în ceea ce-l privește, nota de plată vine la final”.

În schimb, micuții sunt încântați că au un tată celebru. „Sunt destul de îngăduitori atunci când sunt abordat în public de oamenii care mă urmăresc, dar, pe de altă parte, eu aducând zâmbetul pe buze tuturor celor care mă urmăresc, și ei mă abordează într-un mod plăcut.

Astfel, nu am avut neplăceri în această direcție și le mulțumesc tuturor celor cu care nu am avut timp sau nu am putut să facem o poză atunci când m-au abordat și eram însoțit de copii. Îmi place să am atenția concentrată pe ei când sunt cu ei și nimic altceva”, a mai declarat Mihai Bobonete, citat de libertatea.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.