Mihaela Borcea, noi dezvăluiri despre divorț.  „Am preluat controlul vieții mele și am pornit pe un nou drum. Despărțirea după 23 de ani nu a fost ușoară”. Cum se înţelege  cu Alina Vidican şi Valentina Pelinel

Update martie 7, 2024 Mihaela Borcea

Mihaela Borcea rupe tăcerea la 13 ani de la divorţul de Cristi Borcea. Într-un interviu acordat pentru Viva!, Mihaela Borcea a vorbit deschis despre perioada dificilă a divorțului și despre modul în care a reușit să depășească această etapă.

Divorțul de acum aproape 13 ani a reprezentat o schimbare radicală în viața mea. Dar am preluat controlul vieții mele și am pornit pe un nou drum. Despărțirea după 23 de ani nu a fost ușoară, dar am depășit această etapă cu determinare și am privit către viitor”, a declarat Mihael Borcea, care a precizat: „Căsnicia mea a fost o perioadă plină de provocări, dar și de oportunități. Am reușit să construim împreună un imperiu!”.

Cu toate că nu mai formează un cuplu de mulți ani, cei doi au dezvoltat o relație civilizată, concentrându-se pe binele copiilor lor și pe susținerea reciprocă în procesul de creștere a acestora. „Relația cu Cristi s-a îmbunătățit pe parcursul timpului, concentrându-ne asupra co-parentingului și oferindu-ne sprijin reciproc în procesul de creștere a copiilor noștri.

Am orientat creșterea copiilor către responsabilitate și principii solide, încurajându-i să-și urmeze pasiunile și să se dezvolte pe toate planurile. În afară de studii, copiii sunt implicați în diverse activități și mențin relații strânse între ei. Copiii mei sunt apropiați de ceilalți copii ai lui Cristi Borcea, dar și de copiii lui Sorin, construind legături frumoase și prietenii solide în cadrul familiei extinse”, a mai spus aceasta, citată de romaniatv.net.

După divorțul de Mihaela, Cristi Borcea s-a căsătorit cu Alina Vidican, de care divorțat în 2016. Omul de afaceri nu a rămas prea mult timp singur, pentru că în viața lui a apărut Valentina Pelinel, femeia cu care este căsătorit și în prezent. Mihaela Borcea a făcut și câteva declarații despre relația pe care o are cu fosta soție a lui Cristi Borcea, dar și cu actuala:

„Relația cu Alina Vidican și Valentina Pelinel este una cordială, bazată pe respect reciproc”. Acum, Mihaela Borcea se bucură de o viață personală împlinită, alături de iubitul ei, Sorin Rap, și de o carieră de succes, gestionând cu încredere multiple afaceri.

Mihaela Borcea şi actualul ei iubit sunt în culmea fericirii!
„Este cu adevărat o onoare să primesc Premiul de Excelență în Management Hotelier, o distincție pe deplin meritată pentru eforturile mele în calitate de coordonator de proiect. Ani de sacrificii, provocări și ambiție, toate împărțite cu o echipă profesionistă pe care o consider cu căldură ca parte integrantă a familiei mele. O parte semnificativă din viața mea a fost petrecută alături de acești oameni, învățând cum să oferim calitate și confort, transformând șederea oaspeților noștri într-o experiență de neuitat.

Acest prestigios premiu îl dedic cu recunoștință celor care m-au sprijinit necondiționat: familiei mele, partenerului meu de viață, prietenilor și colaboratorilor fără de care această performanță nu ar fi fost posibilă”, a scris aceasta pe contul de Instagram, potrivit as.ro.

Mihaela Borcea şi iubitul ei, Sorin Rap, au fost foarte zâmbitori la gala respectivă. Mihaela Borcea s-a pozat, printre alţii, cu şefa Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, sau cu antrenorul Emil Săndoi. Mihaela Borcea şi Sorin Rap sunt împreună de aproape 8 ani.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.