Iulia Albu dezvăluie când s-a răcit relația cu părinții ei: „Eram fata lu’ tata. N-am rămas fata lu’ tata și în ziua de azi. Acum îi înțeleg. Îmi dau seama că și eu mi-aș dori altceva pentru copilul meu”

Update martie 10, 2024 Iulia Albu

Iulia Albu a dezvăluit că relația cu părinții ei s-a schimbat radical în momentul în care s-a căsătorit cu Mihai Albu, deoarece familia nu a fost niciodată de acord cu un bărbat mai în vârstă.

„Eram fata lu’ tata. N-am rămas fata lu’ tata și în ziua de azi. Sunt o persoană care își iubește foarte mult părinții. Părinții mei s-au îndepărtat foarte mult de mine, ca urmare a căsătoriei mele cu Mihai. Nu au fost de acord, nici nu au vrut să vină la nuntă. În primul rând, diferența de vârstă, 18 ani, dar au fost și alte probleme, nu era doar asta. Multă lume spune că am fost căsătorită cu un milionar. Nu am fost căsătorită cu un milionar, am fost căsătorită cu un om foarte normal, cu niște venituri mai mult decât modeste.

Nu s-a pus niciodată problema real. Nu aș spune că părinții mei și-au dorit să mă căsătoresc cu cineva cu bani, dar cu siguranță și-au dorit altceva pentru mine. Acum îi înțeleg. Îmi dau seama că și eu mi-aș dori altceva pentru copilul meu. Mihai are foarte multe calități, dar nu era pentru mine. L-am iubit, de aceea ne-am și căsătorit. Atunci s-a răcit relația lor cu mine.

Acum suntem ceva mai bine, dar tot avem anumite păreri. Asta nu înseamnă că nu ne vorbim, nu ne vizităm, nu ne sunăm. Să fim serioși, cine mai poate avea relația pe care am avut-o în copilărie cu părinții. Noi muncim atâtea ore, abia mai apucăm să ne vedem cu partenerii noștri’, a povestit Iulia Albu, citată de viva.ro.

Într-una dintre edițiile America Express, Iulia Albu a primit o scrisoare de la fiica ei, Mikaela, iar iubitul ei a primit o scrisoare de la mama lui.

După ce a citit scrisoarea venită din partea mamei lui Mike, Iulia Albu a vorbit despre relația cu părinții ei, iar la un moment a fost cuprinsă de emoții și a izbucnit în lacrimi. Vedeta regretă faptul că nu poate avea o relație strânsă cu cei care i-au dat viață.

„Mama lui, care este și pentru mine mamă. Din păcate, eu nu am cea mai bună relație cu părinții mei, în ciuda tuturor încercărilor pe care le-am făcut de-a lungul timpului.

Lucrul care este cel mai important este că, dincolo de tot ce s-a întâmplat și de tot ce va fi de acum încolo, ei vor fi până în ultima clipă părinții mei, chiar dacă… eu nu sunt un copil pe care ei l-au putut iubi‘, a fost confesiunea făcută de Iulia Albu, cu ochii în lacrimi.

Iulia Albu și-a transformat apartamentul în grădină botanică, după experiența America Express
Iulia Albu are o mică grădină exotică în casă, de care se ocupă cu propriile mânuțe. După experiența de la America Express, criticul de modă a decis să se întoarcă de acolo cu câteva amintiri pe care le-a integrat în apartamentul uriaș.

„La întoarcerea din America Express ne-am cumpărat șase banani. Din fiecare cazare plecam cu câte un ardei iute nou sau fruct exotic. Îl uscam cum apucam, inclusiv pe bordul mașinilor care ne luau la autostop. Chiar ei ne învățau cum să facem. Acum câteva săptămâni am plantat semințele.

Avem în acest moment zece feluri diferite de plante de ardei iuți și un tomate del arbol care tocmai a ieșit… Am în casă acum șase banani, zece măslini, un cycas revoluta, un monstera de 2 m înălțime, patru tuya smaragda”, a mărturisit Iulia Albu, citată de romaniatv.net.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.