Gabriela Cristea răspunde românilor care o critică pe rețelele de socializare, după ce le-a arătat tuturor că vinde cozonaci și dulceață, făcute chiar de ea, acasă. Prezentatoarea de la Antena Stars are un mesaj vehement pentru gurile rele.
Pe un cozonac, Gabriela Cristea cere 85 sau 140 de lei, în funcție de dimensiune și greutate, pe un borcan cu dulceață din ardei iute solicită 26, 50 lei, pe un borcan cu dulceață din portocale 28, 50 lei, iar pentru un borcan cu zacuscă de vinete sau de fasole, 33, 50 lei.
Văzând că este pusă la zid, prezentatoarea emisiunii ”Mireasa-Capriciile Iubirii” a luat atitudine și s-a apărat spunând că i se pare nejust să fie criticată doar pentru că muncește. Gabriela Cristea a subliniat că depune un efort imens pentru a se bucura de traiul actual, mai exact, pentru a-și întreține familia.
”Dragilor, am senzația că trăim în țara cu susul în jos. Vreau să vorbesc despre un subiect care mi-a atras atenția în mod deosebit în ultima perioadă pentru că sunt foarte multe comentarii care mă blamează pe mine pentru că muncesc. Mi se pare incredibil să faci asta.
Adică să-i spui unui om (…) și să mă facă în toate felurile doar pentru că muncesc. Să-i spui unui om care de dimineață, de când se trezește și până seară, când pune capul pe pernă, nu face altceva decât să alerge pentru familia lui, să-l blamezi și să arunci cu noroi în el (…) cam astea sunt cuvintele. În țara asta, fiecare este liber să muncească atât consideră de cuviință”, a transmis Gabriela Cristea pe Facebook, conform Fanatik.
Gabriela Cristea: ”Ar trebui să vă luați de trântorii care așteaptă să li se dea”
Gabriela Cristea a mai punctat în mesajul său că reproșurile ar trebui îndreptate către persoanele care nu vor să muncească și așteaptă întotdeauna să primească lucruri din partea celorlalți, pe gratis. Nu în ultimul rând, prezentatoarea a mai precizat că a fost învățată de mică să depună efort pentru a-și atinge țelul în viață și a dezvăluit ce salariu a avut la început de carieră în televiziune.
”Ce credeți? Nu de mine care muncesc ar trebui să vă luați, ci de trântorii care așteaptă și întind mâna să li se dea, dar nu, ăia sunt buni (…). Eu m-am născut în perioada în care chiar trebuia să muncești ca să câștigi un ban. Primul meu salariu, asta se întâmpla prin 1994, am avut 100 de dolari, era un salariu bunicel la vremea respectivă, evident că acum nu ne-ar ajunge nici de utilități. De atunci de la 100 de dolari și până în prezent am făcut eforturi foarte mari. (…)”, a mai transmis vedeta TV, conform Can Can.
Gabriela Cristea: „🍭NE MARIM ECHIPA!🍭Hai in echipa “FǍRÂMA de Gabriela Cristea”. Ai lucrat intr-un laborator de cofetarie sau patiserie, ai impletit cocǎ intr-o brutarie sau pur si simplu esti talentat in bucatarie la tine acasa, te asteptam cu drag sa faci parte din echipa noastra.
Laboratorul nostru este situat in Crevedia, unde te asteptam sa-ti arati abilitatile de maestru in arta culinara. Asteptam CV-urile voastre sau pur si simplu o mica descriere a voastra pe mail: cristina@farama.ro. Astept cu drag sa ne impartasim cunostintele in ale gatitului!🌈🙏🍭🍫🌶️🥐🍩”