De ce a divorțat Ovidiu Lipan Țăndărică de unica lui soție: „Am lăsat totul acolo, în Germania, pentru că eu, aici, în țara mea, am vrut și vreau să trăiesc, să mă desfășor ca artist, aici mă simt eu cel mai bine”

Update martie 5, 2024 Ovidiu Lipan Țăndărică

După mulți ani de tăcere, Ovidiu Lipan Țăndărică a dezvăluit de ce a divorțat, de fapt, de unica lui soție și mama fiului său. Maestrul a fost însurat o singură dată în viață, în anii 80, în Germania, țară în care locuia la vremea respectivă. Și acum, celebrul toboșar are doar cuvinte de laudă la adresa fostei lui partenere, Sabina, purtându-i în continuare un mare respect. Cei doi au împreună un fiu, pe nume Alexander, ce pare să-i calce pe urme artistului.

Fosta mea soție, având în Germania un trust de presă și fiind legată de serviciu, nu a putut să mă însoțească în România, a preferat să rămână în țara ei natală. Am vorbit, ca doi oameni maturi, ne-am înțeles, m-a înțeles, ceea ce e mare lucru. Ne-am despărțit prietenește, dar nici că se putea în alt fel, este o femeie deșteaptă, de cultură, un om extrem de înțelegător.

Când i-am spus că vreau să mă întorc în România, că mă topesc de dor, Sabina m-a privit cu blândețe și mi-a zis: ‘Du-te și fă-ți drumul tău în viață!’. Așa că am revenit acasă, m-am întors, la publicul meu, ca să fac muzică, artă, departe însă de a mă implica în vreo grupare politică. Am revenit în România, am lăsat totul acolo, în Germania, pentru că eu, aici, în țara mea, am vrut și vreau să trăiesc, să mă desfășor ca artist, aici mă simt eu cel mai bine’, a declarat Ovidiu Lipan Țăndărică pentru Playtech.

În ce relații a rămas artistul cu fosta soție
Și în prezent, Ovidiu Lipan Țăndărică păstrează o relație civilizată cu mama fiului său, Alexander, rămasă în Germania. Femeia s-a dedicat scrierii cărților pentru copii…

Cu mama copilului meu mă înțeleg foarte bine, vorbim despre activitatea pe care o are fiecare, despre fiul nostru, despre familie. Este o femeie foarte de treabă’, a continuat artistul, conform Viva.

Cu ce se ocupă fiul lor
Cât despre Alexander, fiul artistului cu fosta soție, se pare că acesta îi calcă pe urme tatălui său, fiind atras de zona muzicală.
Fiul meu este și el atras de zona muzicală, în prezent îi mixăm un album, are câteva piese superbe, pe care le va lansa în Germania, unde, de altfel, și locuiește’, a mai mărturisit artistul, care, între timp, a devenit și bunic.

Între timp, Ovidiu Lipan Țăndărică și-a refăcut viața și, de aproape 20 de ani, e într-o altă relație, după despărțirea de fosta soție. Iubita lui actuală e avocat de profesie și, potrivit spuselor toboșarului, îi este acestuia, mai întâi de toate, o foarte bună prietenă.

Eu am 71 de ani. În viață, sunt mai multe forme de iubire. Este iubirea de început, iubirea s.exuală, atracția fizică, însă iubirea de suflet rămâne veșnică. Și cu asta am spus totul!’, a conchis maestrul.

De ce nu primește Ovidiu Lipan Țăndărică pensie în România
Pentru că a fost mereu un artist indepedent, Ovidiu Lipan Țăndărică nu primește pensie în România, însă are venituri pe drepturile de autor și difuzare din Germania, unde a locuit câțiva ani buni.

Cred că va trebui să se găsească un echilibru, în România, să se investească mai mult în binele tuturor oamenilor. Eu, de pildă, în România nu primesc nimic, nu am pensie nici măcar un leu. Toată viața am fost și voi rămâne un artist liber profesionist. Am dat și am primit aplauze, un zâmbet, acestea au contat. Însă, din Germania, unde am locuit, îmi vin niște bani din drepturile de autor și de difuzare.

Important, ca artist, este să lași ceva frumos, în urmă, în această trecere pe pământ, ceva de care oamenii să-și amintească cu drag’, a spus artistul potrivit playtech.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.