O țară întreagă îi cunoaște pe Liviu Vârciu și Claudia Pătrășcanu, dar nu mulți știu că cei doi au fost împreună. Prezentatorul nu s-a ferit să mărturisească faptul că solista a fost prima lui iubire. La acea vreme, Claudia făcea parte din trupa Exotic, iar Liviu făcuse o pasiune nebună pentru ea.
„Pe Claudia o cunosc de când era foarte mică. L-am iubit foarte mult pe tatăl ei, de la el am învăţat să cânt la acordeon. Am iubit-o foarte mult şi pe ea, când era mică. Ea este prima mea iubire, prima oară de ea m-am îndrăgostit, pe bune. Nu e glumă!”, a spus Liviu Vârciu la o emisiune TV în care au participat amândoi, în urmă cu mulți ani, conform RTV.
Claudia Pătrășcanu s-a emoționat și l-a întrebat pe Liviu Vârciu dacă își amintește cât de romantic era cu ea. „Îţi aminteşti când îmi făceai serenade sub balcon?”, a întrebat cântăreața. Fără să stea pe gânduri, el a răspuns: „Dar tu îţi aminteşti când mă ţineai la uşă şi nu îmi deschideai? (…) Am făcut o seară romantică pentru Claudia. Cu petale de trandafir… Le-am pus în pat, cu inimoare, am şi filmat toată faza. Când a venit Claudia mi-a spus: «Şi acum cine strânge mizeria asta?» A stricat tot farmecul”.
Liviu Vârciu a spus că a fost prima femeie de care s-a îndrăgostit profund. Totul s-a terminat atunci când a aflat că Claudia l-ar fi înșelat.
„Eu am d.ezvirginat-o, iar ea m-a înșelat. Stăteam într-un apartament în Tineretului cu Lucian Mitrea şi Andreea Bănică, iar la patru dimineaţa a coborât şi a urcat într-o maşină, un jeep portocaliu. Când am văzut prin trapă ce se întâmplă… Claudia l-a sărutat, iar eu mă uitam pe balcon la ei”, a spus Vârciu pentru o emisiune de la PRO TV, potrivit Can Can.
Claudia Pătrășcanu are o altă variantă. Ea spune că Liviu e cel care a făcut-o să sufere. „Și-așa mama e supărată pe tine. I-am povestit că m-ai făcut să sufăr. Aveam 19 ani”, a spus Claudia Pătrășcanu în emisiunea respectivă.
Cine este noul iubit al Claudiei Pătrășcanu?
Claudia Pătrășcanu, cunoscută cântăreață și personalitate mediatică din România, se bucură în prezent de o nouă etapă în viața sa sentimentală, după divorțul tumultuos de Gabi Bădălău.
Despre bărbatul care a reușit să îi fure inima, Claudia nu a oferit prea multe detalii, preferând să păstreze această parte a vieții sale cât mai privată. Totuși, cântăreața nu a putut să își ascundă bucuria și fericirea, mărturisind că a găsit în sfârșit liniștea și iubirea după ani întregi de căutare și dezamăgiri.
În ciuda discreției sale, Claudia a împărtășit câteva gânduri despre acest nou capitol din viața sa.
Ea a vorbit despre credința în iubire și faptul că acum poate afirma cu zâmbetul pe buze că mai crede în ea, scrie Kanal D.
Potrivit evz.ro, aceasta a precizat „Credeți în iubire, pentru că există. Acum pot să spun cu zâmbetul larg și cu voce tare că mai cred în iubire.
Dacă acum câțiva ani spuneam că nu mai vreau să aud de căsătorie, eram dezamăgită, asta se întâmplă.
Și când mi se spunea: «Greșești, dar te lăsăm în pace, că este supărată, ești dezamăgită, dar o să crezi și în iubire, o să crezi și în căsătorie, o să vrei să mai faci și copii».