Andreea Marin își dorește să devină din nou mamă la 49 de ani. Una dintre cele mai cunoscute prezențe din televiziunea românească visează la ziua în care va deveni din nou mamă și nu consideră vârsta un impediment. Andreea Marin a rămas o persoană activă, chiar și după ce nu a mai activat pe micul ecran în postura de prezentatoare TV.
Viața alături de fiica ei, numeroasele proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor, cât și schimbările din plan personal, au făcut ca acest vis să rămână undeva în umbră, fără să se stingă complet niciodată. Astfel încât, și în ziua de azi, Andreea Marin mărturisește că încă s-ar vedea mamă și ia în calcul această posibilitate pe viitor.
Invitată la podcastul lui Damian Drăghici, fosta prezentatoare TV a răspuns cu franchețe atunci când a fost întrebată: „Ce nu ai reușit să faci până acum, dar ți-ai propus să faci de acum înainte?”
„Al doilea copil. Mi-aș dori tare mult.
Să vedem ce planuri are Dumnezeu. E un timp pentru toate”, a răspuns prezentatoarea TV, potrivit demamici.ro.
Andreea Marin are o relație stabilă de câțiva ani cu partenerul ei, Adrian Brâncoveanu. Cei doi au discutat deja despre posibilitatea de a face un copil împreună, însă vedeta a preferat să rămână discretă.
„Sigur, trebuie să vrea și Dumnezeu. Am discutat despre asta. Sunt subiecte intime, sigur că le vorbim, dar rămân între noi”, declara Andreea Marin în urmă cu câteva luni, la un eveniment.
Ce schimbări a făcut Andreea Marin în viața sa, după ce a ajuns la epuizare?
Prezentatoarea TV a vorbit despre numeroasele momente în care a ajuns pe mâna medicilor, din cauza oboselii și stresului, realizând în cele din urmă cât de importantă este sănătatea.
„ Sunt un om foarte efervescent și cu siguranță timpul meu pentru relaxare e puțin. Nu e o treabă neapărat bună întotdeauna. Am ajuns de multe ori la doctor din cauza stresului acumulat, a nopților nedormite ani la rând. Sănătatea a avut de suferit din punctul ăsta de vedere, însă am învățat în ultimul timp. În ultimul an, după un episod neplăcut ce m-a dus cu salvarea la doctor, am făcut o revoluție în viața mea, mi-am schimbat stilul de viață radical.
Până nu ne e rău cu adevăratelea, nu pricepem ce trebuie să facem ca să ne fie bine și poate să fie prea târziu. Putem munci o grămadă ca să câștigăm bani cu care nu putem cumpăra sănătatea. ”, a spus Andreea Marin, citată de kfetele.ro.
Acum, ajunsă la vârsta de 49 de ani, Andreea Marin se bucură mai mult de micile plăceri ale vieții și își impune zilnic să aibă parte de câteva momente doar pentru ea. „ În ultimul timp am făcut această departajare corectă în viața mea și mă relaxez cu adevărat când sunt la o oră de sport. Îmi impun 2 ore de sport minim pe săptămână.
Nu le mai las la sfârșitul programului, cum făceam înainte. Îmi stabilesc în program sport la ora dimineții. Acea oră e sfântă pentru mine. Sau timpul când vreau să fiu în weekend cu o carte în mână sau cu cei dragi mie. Îmi place să călătoresc. Vacanțele cam de 2-3 ori pe an. ”, a povestit prezentatoarea TV.