Alina Sorescu se apără după declarațiile dure ale fostului soț, Alexandru Ciucu. „Tatăl și-a văzut fetițele și o fac în continuare, așa cum programul o impune. Declarațiile lui sunt deformate, iar realitatea este cu totul alta”

Update martie 17, 2024 Alina Sorescu

Alina Sorescu a dat din nou lovitura pe plan profesional, în urma lansării piesei „Te rog nu uita”, însă pe plan personal lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Artista a mărturisit că între ea și Alexandru Ciucu problemele erau vechi, motiv pentru care căsnicia lor s-a destrămat.

„În primul și în primul rând, eu nu am depus acest dosar, această acțiune de divorț peste noapte, din senin. Problemele între noi, din păcate, erau de mai mulți ani. Până și voi, cei din presă ați semnalat neregulile din căsnicia noastră de-a lungul mai multor ani. În al doilea rând, aș vrea să punctez și faptul că nu este adevărat că fetițele nu și-au văzut tatăl timp de două luni, aș avea multe de zis, dar nu…”, a spus cântăreața, în cadrul emisiunii „Agentul VIP”, potrivit click.ro.

Ulterior, frumoasa blodină a negat și declarațiile conform cărora Alexandru Ciucu mărturisea că vreme de două luni nu și-a văzut fetițele, pe Raisa și Carolina, decât „prin gardul școlii”:
„Nu este adevărat. Toate aceste declarații mi se par o coincidență mult prea mare că au apărut acum, când eu am lansat acest cântec. Mi se pare iarăși o concidență foarte mare că vin înainte de reluarea procesului pe care îl avem pe rol și care se va relua peste o lună”, a mai spus Alina Sorescu.

De asemenea, pentru a elucida întreg acest mister, Cristi Brancu i-a adresat vedetei următoarea întrebare:
Deci fetițele și-au văzut tatăl?”, iar răspunsul nu a întârziat să apară: „Da, normal, și o fac în continuare, așa cum programul o impune, dar nu vreau să răspund acestor provocări. Până la urmă, noi avem un proces care este pe rol, nu vreau să se interpreteze că ieșirile mele publice sunt pentru a face probe în instanță.

Până la urmă eu am vorbit despre acest divorț strict prin prisma programului fetițelor. Asta este ceea ce am comentat și comentez acum: programul stabil care sper să se stabilească pentru fetițe, un program stabil și sănătos pentru dezvoltarea lor armonioasă, și despre toate celelalte lucruri evident că se va discuta acolo, în instanță. Ceea ce iarăși pot să spun este că declarațiile sunt deformate, iar realitatea este cu totul alta”, a mai spus Alina Sorescu, în emisiunea lui Cristi Brancu, citată de libertatea.ro.

Ce a declarat, de fapt, Alexandru Ciucu
În interviul recent pentru unica.ro, Alexandru Ciucu a susținut că cel mai greu moment din viața lui a fost când Alina Sorescu a plecat de acasă cu fetițele. „Primisem din senin, cu o seară înainte, eu fiind plecat din țară, un e-mail cu un scurt mesaj de informare. Spunea că de azi înainte, copiii părăsesc locuința în care au crescut și vor locui la o adresă total necunoscută mie.

Acolo puteam să vin să-i văd doar cu programare în prealabil. Lucru care s-a dovedit, oricum, a fi doar vorbe, pentru că în următoarele două luni nu mi-am mai văzut copiii decât prin gardul școlii, în pauzele dintre cursuri. A fost crunt și pentru mine, dar mai ales pentru fetițe, care nu înțelegeau de ce nu mai pot să mă vadă și să stea cu mine.

Această stare de anormalitate nu s-a rezolvat decât în momentul deciziei judecătorești din ordonanța președențială pe care am introdus-o la sugestia avocaților mei”.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.