De când a fost, la propriu, la un pas de moarte, viața actriței Adriana Trandafir a suferit o transformare de 360 de grade. De atunci, Adriana Trandafir a devenit mult mai încrezătoare. Mai puternică și mai dedicată, trăind fiecare clipă cu emoție și iubire.
“Am avut un drum foarte plin de tot felul și de povești. M-a făcut să înțeleg că se poate întâmpla oricând și oricum, nu-mi mai e frică de moarte. Trecerea de aici Dincolo și cât am stat acolo sus pentru mine a fost poate cea mai armonioasă perioadă a mea. Eram pe o aripă de fluture și m-a făcut să nu-mi fie frică de moarte și să nu o aștept ca pe ceva îngrozitor. Și că întoarcerea a fost cu un scop”, a spus Adriana Trandafir în cadrul unei emisiuni TV, citată de ciao.ro.
Mai mult decât atât, Adriana Trandafir a mai mărturisit că muncește încă de când era mică. ”De la 4 ani muncesc și nu mi-e rușine să spun. Când trăiești la țară, trebuie să ai grijă de familie, de casă, de animale, de curte. Știi ce fericită eram atunci când eram nefericită? Copilăria este altfel la țară și mai ales când situația materială nu era atât de bună încât să ne putem permite să nu ne implicăm cu toții în treburile familiei. În sfârșit, mie îmi pare bine că s-a întâmplat așa, sunt fericită”.
Fiul Adrianei Trandafir se căsătorește
Adriana Trandafir se numără printre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din România. În vârstă de 67 de ani, Adriana Trandafir are o carieră impresionată, dar și o familie minunată. Actrița are doi copii minunati, pe Ștefan și Maria Speranța. Vedeta va fi soacră mare anul acesta, deoarece fiul său se căsătorește.
Recent, actrița a declarat că Ștefan, în vârstă de 32 de ani, se pregătește să își unească destinele cu iubita lui. Mai mult, actrița își dorește ca fiul ei să devină tată curând, pentru că ea va fi cea mai bună bunică pentru nepotul ei.
„Ștefan se va căsători anul viitor, deci în 2024 voi fi soacră mare. De ce nu? O să devin și bunică! Aș vrea să mi se întâmple asta. Eu nu am fost nici cel mai bun copil, nici cea mai bună prietenă, nici soție, nici noră, dar sunt sigură că voi fi cea mai bună bunică’, a declarat actrița, citată de viva.ro.
Ce relație a avut Adriana Trandafir cu fiica ei, Maria Speranța, în copilărie
Maria Speranța a descris-o pe Adriana Trandafir în rolul de mamă. Tânăra de 23 de ani spune că îndrăgita actriță a fost permisivă și i-a oferit multă libertate, însă în relația lor au mai existat certuri și tensiuni.
„Da (nr. suntem ca două prietene). Exact cum a spus și ea, am plecat în Asia ca două necunoscute și ne-am întors surori.
Mereu m-a lăsat să fac ce simt, să învăț eu, m-a sfătuit de fiecare dată, dar, câteodată o lecție pe care o înveți pe pielea ta e pentru toată viața. A fost permisivă cu mine, nu pot să-mi aduc aminte când m-a certat, dar m-a certat, ca orice părinte care ține la copilul lui. Dar, uitându-mă în spate, sincer stau cu zâmbetul pe buze și mă gândesc ce relație frumoasă am avut și avem în continuare. Sper să avem și în continuare’, a spus tânără de 23 de ani, potrivit viva.ro.