Oana Roman trece prin momente de cumpănă, după ce mama sa, Mioara Roman, a murit la vârsta de 83 de ani. Luni, vedeta a condus-o pe ultimul drum pe cea care i-a dat viață, iar durerea despărțirii a copleșit-o. Cu toate acestea, fiica lui Petre Roman nu i-a ignorat pe cei care i-au fost alaturi, iar marți a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
Oana Roman, primele declarații după înmormântarea mamei sale!
”Mulţumesc pentru toate mesajele, pentru toată susţinerea, pentru toate gândurile pt mama, pentru tot ajutorul moral.
Mulţumesc celor care au venit sa își ia rămas bun de la mama.
Mulţumesc rudelor care au fost lângă noi si langa mama.
Mulţumesc pentru ca am un copil minunat și perfect. Isabela, minunea mea.
Mulţumesc Gabriela pentru tot și pentru profesionalismul tău desăvârşit
Mulţumesc Familiei Pascu în integralitatea ei. Fără voi as fi fost acum singura pe lume
Mulţumesc prietenilor care mi-au stat aproape sau mi au trimis gânduri
Mulţumesc Părintelui Caramizaru, părintelui Gheorghe şi tuturor celor 8 preoti care au oficiat cea mai frumoasa şi emoţionantă slujba pentru mama.
Mulţumesc MAMA pentru ca îmi dai putere, îmi trimiţi mesaje şi simt linişte, pace și iubire. O sa vorbim aici când o să simt ca pot fi din nou cu voi”, a scris Oana Roman pe rețelele de socializare, conform playtech.ro.
Cât a costat înmormântarea Mioarei Roman. Colivă cu foiţă de aur, flori albe şi 100 de pachete cu icre de sturion şi Salam de Sibiu date de pomană
Înmormântarea Mioarei Roman a fost o ceremonie de amploare, marcată nu doar de durerea celor apropiați, ci și de incidente precum bătaia pentru pachetele cu mâncare oferite în conformitate cu tradiția creștină. În timp ce mulți se așteptau la un eveniment solemn, realitatea a fost marcată și de agitație.
Gabriela Lucuțar, cunoscută și sub numele de „Regina Întunericului”, a fost responsabilă de organizarea funeraliilor. Aceasta a adus opt coșuri cu colivă, iar în total s-au pregătit aproape 100 de pachete cu mâncare. Cu toate acestea, numărul mare de oameni prezenți a creat dificultăți în distribuirea acestor pachete, mulți rămânând cu buzele umflate.
Conținutul generos al pachetelor a inclus mâncăruri preferate de Mioara Roman, precum icre de sturion, zacuscă de vinete, brânză topită, măsline, cașcaval, salam de Sibiu, dulceață de trandafiri și de cireșe, plăcintă de mere și de dovleac, vin, apă, Pepsi fără zahăr, sarmale, somon, ciocolată și pâine de casă.
„Am împărțit pachete și la biserică, și la cimitir. Pachetele au fost consistente și au conținut icre de sturion, pentru că îi plăceau foarte mult icrele Mioarei, zacuscă de vinete, brânză topită, măsline, cașcaval, salam de Sibiu, dulceață de trandafiri, dulceață de cireșe, plăcintă de mere, de dovleac, vin, apă, Pepsi fără zahăr, sarmale, somon, două feluri de ciocolată, o cutie mare și o ciocolată mică cu cireșe și pâine de casă”, a mai spus Gabriela Lucuțar pentru Click!.
„Pachetele au fost 12 cu vase și 80 fără vase. Cele cu farfurii se fac pentru cei 12 apostoli, care de acum se roagă pentru sufletul celui plecat la ceruri. Se împarte câte un vas pentru fiecare apostol. Au fost șapte coșuri cu colivă mari, plus cea cu foiță de aur, în total opt. Și tot nu au fost suficiente! Au rămas și unii cărora nu le-am dat. Trebuia să fac zece! Am văzut că unii au luat și trei pachete, de persoană, le ascundeau. Afară era omor, când am ieșit cu pachetele din biserică!I-am lăsat să ia că mi-a fost milă. Ideea era să se bucure de pomană și să le mănânce sănătoși. Asta este viața! Câteodată nedreaptă”, a adăugat Gabriela Lucuțar.
Cu toate că Gabriela Lucuțar nu a oferit un preț exact pentru aceste funeralii, aceasta a subliniat că detaliile sunt mai puțin importante în comparație cu sprijinul oferit unui prieten într-un moment dificil. Ea a menționat că prețurile pentru astfel de evenimente pot varia între 7000 și 20.000 de lei, în funcție de cerințele clientului.
„Oana îmi este prietenă foarte bună și nu am ezitat să o ajut atunci când a apelat la mine. Costurile unei astfel de înmormântări contează prea puțin, mai ales când este vorba de un prieten pe care trebuie să-l ajuți într-unul dintre cele mai dificile momente din viață. Doar atât vă pot spune: la mine prețul unei înmormântări pornește de la 7.000 de lei și poate ajunge și până la 20.000 de lei, în funcție de cerințele clientului”, a mai spus Gabriela Lucuțar, conform RTV.