Nea Mărin, confesiuni despre Mioara, soția lui: „În viață așa e… unul trebuie să-și asume ce vrea să facă și celălalt să-l sprijine”

Update februarie 27, 2024 Nea Mărin, confesiuni despre Mioara, soția lui: „În viață așa e… unul trebuie să-și asume ce vrea să facă și celălalt să-l sprijine” 1

Coregraful Nea Mărin are toate motivele să se declare un om fericit și împlinit. Are o familie frumoasă, o carieră de succes și este mereu în lumina reflectoarelor, bucurându-se e de toți cei din jurul lui. Nea’ Mărin a avut parte de soția care l-a sprijinit de fiecare dată și i-a fost alături în toate proiectele sale. Mioara, soția lui, a avut grijă să le crească frumos și să le duce pe cele două fiice ale lor, Larisa și Dana.

În ultima perioadă, Nea’ Mărin a ținut să o ia mai des pe soție la evenimentele sale, iar acesta a făcut declarații cu privire la relația lor și de ce au ales acum să facă lucrurile împreună.

„În ultimul timp am zis să-mi iau soția la evenimente, că destul a stat fără mine, ani de zile. A ieșit la pensie, am ieșit și eu la pensie și acum avem timp să ne ocupăm mai mult de noi. În viață așa e… unul trebuie să-și asume ce vrea să facă și celălalt să-l sprijine. La mine așa a fost, soția mea m-a sprijinit foarte mult, s-a ocupat de copii, iar acum eu mă ocup de nepoți. Dacă nu ai în spate o femeie care să te susțină, nu poți să faci nimic.”, a declarat Nea’ Mărin acum ceva timp, potrivit kfetele.ro.

Nea’ Mărin are o căsnicie frumoasă, fiind împreună cu soția lui de 45 de ani, având două fiice care îi calcă pe urme. Artistul a declarat că nu a avut motive de ceartă sau de neînțelegeri cu ea, așa că s-au bucurat de fiecare dată de o legătură profundă, bazată pe respect și înțelegere reciprocă.

Nea Mărin, confesiuni despre Mioara, soția lui: „În viață așa e… unul trebuie să-și asume ce vrea să facă și celălalt să-l sprijine” 2

Coregraful nu ezită să îi mulțumească lui Dumnezeu de fiecare dată pentru ceea ce i-a oferit în viața personală. „Dar nu ne certăm (n.r. el și soția), că nu avem de ce. Noi ne-am născut în același sat, în Teleorman, am copilărit împreună, suntem împreună de 45 de ani, nu avem de ce să ne certăm. Totul este ok. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Să dea Dumnezeu la toți românii să li se întâmple ce mi se întâmplă mie”, a mărturisit Nea’ Mărin.

Cine este Nea Marin
Nea Marin este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite prezențe în lumea televiziunii. Născut pe data de 5 aprilie 1958 și în vârstă de 65 de ani, Nea Marin este un celebru coregraf, prezentator TV și jurat.

Viața lui Nea Marin, pe numele său real Marin Barbu, este un adevărat mister pentru mulți dintre admiratorii săi, care îl cunosc doar în calitate de vedetă. Născut în satul Conțești, județul Teleorman, la vârsta de 15 ani a devenit coregraf al Ansamblului Faur din București și a obținut numeroase premii cu echipa de dans „Călușarii din Conțești”, informează wowbiz.ro.

Marin Barbu a absolvit Școala Populară de Artă, secția coregrafie, și a avut parte de provocări în perioada începutului anilor ’70, când a venit la liceu în București și a fost nevoit să muncească pentru a se întreține.

În viața lui Nea Marin o femeie pe care o iubește de 43 de ani, soția sa, doamna Mărioara. Relația lor a început ca o prietenie de cinci ani, iar Marin Barbu a convins-o să se mărite cu el. La cununia civilă au fost doar patru invitați, dar la nunta lor au participat 400 de invitați. Despre eveniment, Nea Marin a povestit că au avut o nuntă tradițională, cu voalul miresei și bărbieritul mirelui, cu excepția costumului popular, deoarece în acea vreme nu mai era la modă în sat.

Viața lui Nea Marin este completă și bogată datorită copiilor săi. Are două fiice, Dana (41 de ani) și Larisa (35 de ani), de care este mândru. Nea Marin este și bunic fericit, având doi nepoți: Ana Maria (14 ani) și Darius Andrei (15 ani), de la fiica cea mare.
Copiii săi sunt un exemplu pentru el, iar fiica cea mică, Larisa, îi urmează pașii în arta dansului, având și calificări în domenii precum Economie și Etnologie și Folclor, fiind și profesor de dans popular.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.