Liviu Vârciu nu înțelege de ce vecinii lui sunt supărați pentru că are 20 de mașini și ocupă toate locurile de parcare din zonă.
În luna noiembrie 2023, actorul și-a cumpărat o mașină, iar de curând, și-a mai achiziționat un bolid. Prezentatorul TV spune că are în jur de 20 de mașini și că nu are de gând să se oprească aici. Chiar dacă este una dintre marile lui pasiuni, Liviu Vârciu spune că nu are liniște din cauza vecinilor, cu care s-a certat din cauza locurilor de parcare.
„Am 20 de mașini, în jur de 20 de mașini (…) În fața casei mele, am patru mașini și în parcare, unde este un supermarket, am două mașini. Și acum ca să îi anunț pe colegii mei, pe vecinii mei frustrați sau oameni care au probleme, în general, cu câte mașini are Vârciu…’, a declarat Liviu Vârciu, în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars.
Sătul de certurile și de discuțiile cu vecinii, actorul a decis să închirieze un loc din apropierea casei lui doar pentru a-și parca mașinile. „De săptămâna viitoare e cu plata parcarea aia cu mașinile. Să văd unde vă mai îmbulziți. Să văd unde vă mai îmbulziți acolo. Eu am vorbit cu proprietarul și am zis că vreau să închiriez. Nu vrea să vândă locul, că îl luam, l-am închiriat‘, a mai spus Liviu Vârciu, conform Avantaje.ro.
Ce diferență de vârstă este între Liviu Vârciu și Anda Călin
De șapte ani, prezentatorul TV trăiește o poveste de iubire cu Anda Călina, frumoasa șatenă care a reușit să îl cucerească pe cântăreț de-a dreptul. Cei doi au trecut prin foarte multe momente frumoase și situații tensionate de-a lungul relației.
Anda Călin este femeia care i-a dăruit lui Liviu Vârciu o fetiță pe nume Anastasia și un băiețel care îi poartă numele artistului. De asemenea, Vârciu mai are o fiică de 21 de ani din relația cu Ami Teiceanu. Puțini sunt cei care știu faptul că Liviu Vârciu este mai mare cu nouă ani decât Anda Călin. Artistul împlinește 43 de ani pe 17 martie 2024, iar iubita lui face 34 de ani anul acesta. În ciuda acestui detaliu, se înțeleg foarte bine și au o familie deosebită, scrie RTV.
Fiica cea mare a lui Liviu Vârciu are propria afacere
Tânăra a locuit ani de zile la Arad, cu mama ei, Ami Teiceanu, însă de când s-a înscris la facultate s-a mutat la București. Carmina este studentă la Facultatea de Jurnalism, însă recunoaște că nu este atrasă de domeniu.
Așadar, Carmina a decis să transforme pasiunea ei în afacere. Fiica lui Liviu Vârciu realizează lumânări handmade, cu diverse arome.
„Prieteni, am postat și sunt foarte încântată și emoționată pentru că vreau să știu cât mai rapid feedbackul vostru. E un proiect la care lucrez de destul mult timp. Sper din toată inima mea să vă placă. Să știți că tot ce vedeți este handmade și tot ce o să vedeți, că asta nu-i nimic, deci abia aștept, jur. Abia aștept să dăm drumul la comenzi și sper din toată inima mea să vă placă.
Ca să nu mă mai lungesc acum, ca să pot să-mi fac treaba pe mai departe, v-aș ruga, dacă vreți să mă ajutați, vă rog să dați un follow paginii pe care vor fi postate produsele și un like la poză și, de ce nu, părerea voastră în comentarii”, a scris fiica lui Liviu Vârciu pe Instagram, conform TV Mania.
Deși nu vrea să fie jurnalistă, Carmina are de gând să termine Facultatea de Jurnalism.
„N-am terminat încă facultatea, sunt studentă la Jurnalism, dar nu vreau să fiu ziaristă. Nu că mi se pare greu, dar nu-mi place, n-am învățat nimic la facultatea asta. Iar dacă nu îmi stârnește ceva atenția, nu mai stau”, a explicat într-un interviu pentru Playtech Carmina.
Carmina spune că este mai mult atrasă de muzică decât de jurnalism.
„O să termin însă facultatea, trebuie să închei studiile, să am o facultate în viață, dacă tot am început-o. Sincer, însă, n-am știut că nu mi se potrivește. Mai bine să fii artist! Pe plan profesional, momentan mă ocup de campaniile online”, a mai spus tânăra.