La 73 de ani, Camelia Mitoșeru se descurcă greu cu banii.  “Vânez reducerile prin supermarketuri ca să-mi ajungă banii!”

Update februarie 26, 2024 Camelia Mitoșeru

Camelia Mitoșeru primește o pensie bunicică după o carieră pe scenă. Cu toate acestea, depune eforturi pentru a-și gestiona banii de la o lună la alta, deoarece costurile au crescut considerabil. Actrița caută ofertele din supermarket sau optează pentru produse care sunt aproape de data expirării.

Uneori, decide să nu mai pregătească zilnic mâncare cu carne. Ea este de părere că cei care își permit acest lux sunt într-o situație financiară bună. „Am avut noroc că am cotizat toată viața, nu am lucrat la negru, și acum am o pensie bunicică, nu mare, dar, față de alți artiști, este mulțumitoare.

Eu toată viața m-am gândit și cum mă voi descurca la bătrânețe, că nu am vrut să fiu o grijă pentru fiul meu, Mihai. Dar, ca să-mi ajungă banii, de la o lună la alta, vânez reducerile, în supermarketuri. Zilnic ies prin magazine, aceasta este și plimbarea mea, motivul să ies din casă, mai fac puțină mișcare.

Găsesc produse și cu 50% reducere, aleg și de la raionul de produse care expiră în câteva zile, aflate încă în garanție, au preț foarte mic, foarte mulți pensionari aleg de acolo. Atenție, însă, orice produs, în ultima zi de expirare, deja nu mai are un gust foarte bun, e de evitat”, mărturisește Camelia Mitoșeru, conform Playtech.

Actrița încearcă să se adapteze vremurilor
Camelia Mitoșeru a remarcat și frustrarea altor pensionari care încearcă să se ajusteze la schimbările vremurilor în măsura posibilităților lor. „Totul s-a scumpit foarte mult, te uiți la ele pe raft, nu știi ce să mai cumperi. Ca să gătești zilnic cu carne, înseamnă că stai bine cu banii. Cine are pensie mică nu știu cum se descurcă. Am văzut pensionari care cumpără pipote și aripi de pui, pentru ciorbiță. Dar cât să mănânci doar pipote? Îți mai trebuie și o friptură”, adaugă Camelia Mitoșeru, conform bzi.ro.

Cum se simte Camelia Mitoșeru după operația suferită
Cu trei ani în urmă, actrița a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă la creier, în urma căreia i-a fost îndepărtată o tumoră. Operația a durat opt ore, dar a avut succes. De atunci, Camelia Mitoșeru trebuie să urmeze un tratament regulat.

Au trecut trei ani de atunci, am și uitat de operație, mă simt foarte bine, nu mă doare nimic. Trebuie însă să iau toată viața câteva medicamente, recomandate de medic. Nu sunt deloc ieftine, mă costă cam 300 de lei lunar”, mai spune ea, potrivit unica.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.