Dan Negru, despre Gigi Becali care a salvat viața unui copil. „Aici, în România, copilului i s-au dat trei luni. Au trecut vreo 8 ani de atunci, eu vorbesc cu cel mic pe Facebook, este bine”

Update februarie 27, 2024 Dan Negru, despre Gigi Becali care a salvat viața unui copil. „Aici, în România, copilului i s-au dat trei luni. Au trecut vreo 8 ani de atunci, eu vorbesc cu cel mic pe Facebook, este bine” 1

Dan Negru a povestit, în urmă cu trei ani, în cadrul unui interviu pentru Gazeta Sporturilor, despre un gest făcut de Gigi Becali despre care nu s-a aflat, deoarece nu și-a dorit. Omul de afaceri a dat toată suma necesară tratamentului de cancer unui băiat care a apărut în show-ul de talente prezentat de Dan Negru.

„N-a vrut să o facă public. La show-ul meu de talente cu copii a venit un copil cu cancer în fază terminală. Cânta frumos, dar avea nevoie de multe zeci de mii de euro să i se salveze viața. Omul nu a găsit. Tatăl nu a găsit, mama lui nu a găsit. Gigi, nenea Gigi, a dat toți banii pentru a-i salva viața și nu a vrut să se spună la televizor.

A lăsat-o așa într-o discreție. Aici, în România, copilului i s-au dat trei luni. Au trecut vreo 8 ani de atunci, eu vorbesc cu cel mic pe Facebook, este bine.”, a spus Dan Negru, citat de kfetele.ro.

Dan Negru, uimit de prețul urzicilor: ”E o afacere”
își arată uimirea fața de prețurile la produsele alimentare care există pe piața românească, dar parcă fără să țină cont de câteva lucruri elementare, precum faptul că unele sunt în afara sezonului lor obișnuit, chiar dacă vremea de afară ne-ar îndemna să credem altceva.

Într-o postare recentă, făcută pe Facebook, Dan Negru a susținut că totul ese o afacere în România, chiar și dacă vorbim de banala urzică, atât de bună pentru sănătate. ”Urzica astupă foamea săracului era proverbul. Am găsit urzici românești la 20 lei juma de kilogram. Adică vreo 7 euro/kg. Pentru ca Arghezi spunea: România nu e o țară, e o afacere”, a scris prezentatorul pe rețeaua socială, citat de dcnews.ro.

Dan Negru face praf Televiziunea Română: „Nu a păstrat nimic din tradiția festivalurilor românești“
Dan Negru a avut o reacție furibundă la adresa Televiziunii Române, nu pentru că transmite acest cunoscut festival, ci pentru că nu este în stare să organizeze ea festivalurile care au dus faima cândva.

”Televizunea publică difuzează SanRemo. E ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului! TVR n-a păstrat nimic din tradiția festivalurilor românești! Cerbul, Mamaia sunt ruine. Italienii au SanRemo de 74 de ani !

Anul trecut RAI a vândut la SanRemo publicitate de 13 miloane de euro în timp ce TVR trăiește din mila partidelor politice. SanRemo e lider de audiență la RAI pe când TVR a fost a 14-a televiziune în topul TV românești anul trecut. Teatrul Ariston unde se ține SanRemo are cam aceeași vârstă cu Teatrul de Vară din Mamaia. Al nostru nu mai există, e o ruină!

Italienii sunt lecția ca poți să trăiești mult fără să îmbătrânești. S-o învățam și noi…”, a scris Dan Negru pe pagina de Facebook.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.