Cristina Șișcanu Ionescu a explicat că, încă din vară, ea și partenerul său au căutat o mașină de familie, efectuând mai multe teste auto în acest sens. S-au orientat, într-un final, către Volvo XC90. Doar că, spre dezamăgirea cuplului, autoturismul nu mai era pe stoc cu configurările dorite.
„Surpriza lui Mădălin (Ionescu – n.r.) a fost că a reuşit să găsească modelul dorit printr-un dealer din Craiova. E fix aşa cum ne doream. Era în stoc, în România. Nu m-am aşteptat. Asta a fost surpriza. Eu credeam că maşina va veni în mai-iunie”, a declarat Cristina Șișcanu Ionescu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Mădălin Ionescu avea deja o mașină veche de 13 ani. Soția lui avea una mai nouă. Cei doi au hotărât însă, că era momentul potrivit să-și achiziționeze un nou autoturism, potrivit pentru o familie, în care să încapă copiii, inclusiv Filip, care vrea să-și însoțească părinții în deplasări.
„Surpriza a fost aşa mare pentru că am fost la Craviova cu el pentru o întâlnire de afaceri. Nu mă aşteptam. Mă bucur că drumurile programate le vom face cu noua maşină. Eu o voi conduce pe aceasta, Mădălin (Ionescu – n.r.) o va lua pe a mea, aşa face el de obicei”, a adăugat Cristina Șișcanu Ionescu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Partenera de viață a lui Mădălin Ionescu le-a răspuns și utilizatorilor online care i-au adus acuzații privind faptul că ar arunca cu bani în stânga și-n dreapta, doar pentru imagine, achiziționând mașină de la un brand căruia vrea să îi facă reclamă, cum ar fi cazul altor vedete.
„Nu aruncăm cu banii, nu luăm maşini pentru etichetă. Am cântărit mult situaţia, cam jumătate de an. Răspunde nevoilor noastre. Am luat-o în leasing, evident. Am avut şi un discount, până la urmă totul s-a aranjat”, a explicat Cristina Șișcanu Ionescu.
„Aștept să anunțați divorțul”. Comentariul care a înfuriat-o pe Cristina Șișcanu. Cum răspunde vedeta
„Aștept să anunțați divorțul”. Acesta e un comentariu care mi-a atras atenția și încercam să înțeleg de ce, „îl vrea cumva doamna pe soțul meu și de asta așteaptă să anunțăm divorțul? Sau așa, pur și simplu, vrea ea să ne vadă despărțiți? Eu mă întreb de ce și-ar dori cineva divorțul nostru, cu ce i s-ar îmbunătăți viața, dacă noi ne-am despărți? De ce ai avea o astfel de dorință? Cu ce divorțul nostru i-ar face mai bine sau mai rău?”, a declarat Cristina Șișcanu, pe rețelele de socializare, conform Spectacola.
„Eu vreau să tratez cu seriozitate acest comentariu, pentru că vreau să știu ce se întâmplă în psihicul acelei persoane. E grav să îți dorești asta, mai ales dacă tu nu câștigi nimic, să vreau răul cuiva, așa, pur și simplu. O invit pe doamna respectivă să-și imagineze că eu anunț divorțul într-o zi, ea aude asta, ce face? Care e fundamentul acestei bucurii? În momentul următor, își sună vecinii, prietenele.”, a mai spus ea.
Aceste reacții sunt venite doar din propriile frustrări și din nefericirea personală, este de părere Cristina Șișcanu, care e convinsă de faptul că respectiva doamnă se „hrănește” din eșecul celorlalți.
„Mai departe ce face doamna asta? Stă și se gândește ce să mai facă, mai urmărește ce se întâmplă și ajunge la esență, începe ea să fie mulțumită cu viața ei, în care ea e nefericită, iar atunci când vede că oamenii nefericiți s-au despărțit, se bucură și zice că nu doar ea e nefericită, mai sunt și alții, și se consolează cu această idee, se mai liniștește puțin. Dar mâine nefericirea ei va fi la fel.”, a continuat Cristina Șișcanu.