Update ianuarie 2, 2024 Spike a postat în mediul online o fotografie în care se află alături de iubita sa și un mesaj care face aluzie la Cătălin Bordea.Chiar la miezul nopții, în noaptea dintre ani, Spike a făcut un gest neașteptat, prin care a dat de înțeles că, în ciuda gurilor rele, inclusiv a cea a lui Cătălin Bordea, el și Livia sunt fericiți, iar relația lor merge ca pe roate.
„Viața noastră personală e departe de tot ce se scrie sau credeți voi. Vă urăm un an nou fericit, la fel ca noi”,a scris Spike în mediul online, potrivit libertatea.ro.
Mesajul lui Cătălin Bordea pentru Livia și Spike
Cătălin Bordea a avut o primă reacție după ce Livia, fosta lui soție, și Spike, fostul lui prieten, au fost surprinși împreună într-un mall din București. Îndrăgostiții s-au afișat oficial ca un cuplu, iar comediantul le transmite, într-o notă ironică, „să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni”.
Spike a fost chiar cavaler de onoare la nunta lui Cătălin Bordea cu Livia. „Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe. De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract.
Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi”, a spus Cătălin Bordea pentru CANCAN.RO.
Cum îl cheamă pe iubitul Liviei Eftimie. Acesta este numele real al lui Spike
Astăzi este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, însă a muncit mult ca să ajungă cunoscut în industria muzicală. De-a lungul carierei sale, Spike a lansat mi multe hit-uri celebre. Printre acestea se numără și piesele: ”Zeu”, ”Manele”, ”Rockstar”, ”Anotimpuri”, ”Paparude”, ”Lumea mea” și ”Salcâmii”.
Spike, artistul care se iubește acum cu fosta soție a lui Cătălin Bordea, a reușit să devină o prezență constantă în topurile muzicale din țara noastră. Paraziții, Grasu XXL, Guess Who și Andia sunt doar câțiva dintre cântăreții cunoscuți care au colaborat cu el de-a lungul anilor.
Este unul dintre cei mai în vogă artiști români, însă atunci când vine vorba de viața lui personală, Spike preferă să fie destul de discret. Așa se face că, puțini sunt cei care îi cunosc numele real. Mai exact, pe iubitul Liviei Eftimie îl cheamă Paul Mărăcine, scrie playsport.ro.