Sofia Vicoveanca locuiește într-un bloc vechi, cu bulină roșie dar nu se teme: ”Nu mi-e frică de nimic. Mi-e frică doar de Dumnezeu, când greșesc să mă ierte”

Update ianuarie 12, 2024 Sofia Vicoveanca, în vârstă de 82 de ani, nu se teme de un cutremur mare, chiar dacă locuința sa riscă să se prăbușească rapid, iar ea să-și piardă viața. Sofia Vicoveanca spune că are teamă doar de Cel de Sus și că și-a luat, totuși, unele măsuri de precauție.

Nu mi-e frică de nimic. Mi-e frică doar de Dumnezeu, când greșesc să mă ierte. Nu. Eu aici unde stau este un bloc foarte vechi. Stau aici, în apartamentul acesta de 53 de ani, dar el este mai de demult.

Sofia Vicoveanca

Cred că e primul bloc făcut în Suceava. Și o vecină care stă de mai mulți ani ca mine aici mi-a spus: ‘Doamna Sofia, știți că avem bulină roșie?’ Deci, este pericol. După ce mi-a spus vecina toată treaba aceasta, că avem bulină roșie, eu nu am stat degeaba.

M-am uitat unde este tocul la ușă mai mare, mai lat, masa… să mă strecor cumva în caz de ceva. Dar noi nu am avut cutremure. Trebuie să iau și măsuri, nu-i așa? Eu cred în toate acestea, dar trebuie să ne și păzim.”, a detaliat Sofia Vicoveanca pentru viva.ro

Sofia Vicoveanca: ”Când o să fie cutremur eu o să fiu plecată în turneu”

De asemenea, cântăreața de muzică populară crede că se va afla într-un turneu atunci când se va ivi un seism puternic și, totodată, este convinsă că moartea poate surveni oricând, nu doar în cazul producerii unui cutremur. ”De ce să îmi bat cuie în cap fără să mă doară?”, a mai completat solista.

Eu am povestit asta la colegi și toți m-au întrebat: ‘Dar, Sofia, nu ți-e frică să stai?’ Am spus: ‘Nu. Când o să fie cutremur eu o să fiu plecată în turneu’. Păi, dacă e să mor de cutremur, uite treci pe stradă și îți ‘chică’ o cărămidă de nu știu unde în cap.

Eu cred în asta. De ce să îmi bat cuie în cap fără să mă doară? Cred în asta, cum am spus, și am momente și eu când greșesc. Și atunci îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ierte”, a mai transmis artista, conform RTV.

Sofia Vicoveanca face parte din ”generația de aur” a muzicii românești. Cântecele sale populare sunt și astăzi foarte ascultate și, în pofida celor 82 de ani pe care îi are, artista încă nu s-a retras de pe scenă, mai ales că are și multe solicitări din partea fanilor, scrie Fanatik

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.