(Video) Lui Mădălin Ionescu îi lipsesc 7 000 de lei din cont. „Mă duc la bancă. E o situație neclară, ciudată. Nici ei nu au înțeles unde a dispărut o sumă”

Update ianuarie 15, 2024 Mădălin Ionescu anunță că va merge la bancă pentru a clarifica dispariția unei sume importante de bani din cont. Mădălin Ionescu se gândește la posibilitatea ca anumite hoteluri să fi încasat suma de două ori.

Mă duc la bancă, deoarece așa cum v-am zis și înainte de sărbători, e o situație neclară, ciudată. Nici ei nu au înțeles unde a dispărut o sumă. E o sumă între 5000 și 7000 de lei din calculele mele, care nu se regăsește pe nicio tranzacție, nu există.

Mădălin Ionescu

Mă gândesc ca unele hoteluri în care am stat să fi reținut banii de două ori. Ceea ce s-ar putea întâmpla.”, a povestit Mădălin Ionescu pe rețelele de socializare, potrivit kfetele.ro.

Mădălin Ionescu se gândește că e posibil ca atunci când a mers în anumite țări în care a trebuit să își plătească singur, anumite benzinării ar fi putut să extragă sume mai mari, dar, cu toate acestea, suma dispărută este una peste un plin la mașină.

„Sau există depozite. Am avut o situație în Franța în care mi s-a cerut cardul de credit la benzinărie și mi-au luat 200 de euro pentru o tranzacție de 80 și ceva de euro. Așa se întâmplă la ei, nu prea mai găsești persoane fizice.

Iar statul, ca să fie sigur că nu alimentezi mai mult decât ai plătit, îți iau banii înainte. Suma mea e mult mai mare, deci peste 1000 de euro, să vedem ce s-a întâmplat.”, a mai declarat prezentatorul tv.

Mădălin Ionescu și-a dat demisia de la TV

Cunoscutul prezentator TV a prezentat „Istoria secretă a umanității” în cadrul emisiunii „Mădălin Ionescu Show”.

Acesta a anunțat pe pagina sa de Instagram că la finalul anului trecut a încheiat contractul cu Metropola TV și a decis să ia o pauză de la aparițiile pe micul ecran. Cu toate acestea, Cristina Șișcanu își va continua colaborarea cu televiziunea, unde va modera după 20 ianuarie emisiunea „După faptă și răsplată”.

La finalul anului trecut, am decis să fac o pauză de televiziune, cel puțin la debutul acestui an, dar Cristina continuă colaborarea cu Metropola TV.

O puteți vedea începând de pe 20 ianuarie, sâmbăta și duminica, așa cum a obișnuit publicul, cu un proiect care chiar are succes, După faptă și răsplată. Eu voi reveni în curând cu proiectele personale pe online”, a mărturisit Mădălin Ionescu, potrivit Libertatea.

Cunoscutul prezentator a ținut să menționeze că își va continua activitatea pe rețelele sociale, acolo unde are o vastă comunitate de urmăritori.

Anul ăsta intenționez să dezvolt mai multe proiecte online. Pentru TV îmi rezerv timp doar în măsura în care proiectul ar putea fi unul serios, finanțat corespunzător, astfel încât să mă pot dezvolta. Se pot face lucruri deosebite.

Practic, Istoria secretă a umanității, care îmi aparține, este o creație a mea, probabil că se va transforma într-un proiect independent online”, a mai spus prezentatorul tv, citat de Gandul.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.