Update ianuarie 5, 2024 Laura Cosoi le-a dat vestea cea mare fanilor, în urmă cu câteva zile, când a dezvăluit că este însărcinată pentru a patra oară. Au urmat o mulțime de reacții de bucurie din partea celor care o susțin. De această dată, actrița a dezvăluit cum se simte și cum trece prin această perioadă delicată din viața unei femei.
Actrița le-a mulțumit fanilor pentru susținerea de care au dat dovadă și pentru mesajele frumoase pe care le-a primit din partea lor. A mărturisit că trece printr-o perioadă vulnerabilă, cu multe schimbări, mai ales în ceea ce privește sentimentele pe care le are.
”Trebuie să mărturisesc că vă port o profundă recunoștință pentru faptul că îmi sunteți alături în această perioadă. Vă mulțumesc pentru bunătate, grijă, dragoste…am simțit fiecare cuvânt de încurajare venit din suflet.
Trec printr-o etapă de vulnerabilitate, cu sentimente amestecate și încerc să iau fiecare lucru așa cum vine. Dar am inima plină, că vă am în viața mea! Mulțumesc”, a scris Laura Cosoi, pe Facebook, potrivit spynews.ro.
Reacția Adelei Popescu după ce a aflat că Laura Cosoi e din nou însărcinată
Chiar și Adela Popescu a fost puțin uimită atunci când a aflat că Laura Cosoi este din nou însărcinată. Prezentatoarea TV a lăsat un comentariu la fotografia actriței, unde anunța sarcina, și a stârnit amuzamentul multora. „Pui așa o presiune…”, a scris soția lui Radu Vâlcan pe una dintre rețelele de socializare.
Adela Popescu are trei băieți, iar la un moment dat a discutat cu soțul ei dacă să mai facă și al patrulea copil în speranța că va fi fetiță. Deși ar fi dorit să aibă și o fetiță, cuplul a hotărât că este suficient pentru ei trei copii, scrie libertatea.ro.
„Am avut o singură discuție pe tema asta, dar a trecut repede. Întrebarea a fost pusă așa: Dacă am ști sigur 100% că al patrulea e fetiță, ne-am băga? Am avut așa, trei secunde, și am zis NU. Și el: Nu, nu, uită discuția asta”, a povestit Adela Popescu, în cadrul podcastului Oanei Andoni.
Câți copii mai are Laura Cosoi și ce vârste au
Laura Cosoi se bucură din plin de viața de mamă, căci are acasă trei fetițe superbe, pe care le crește după sfaturile mamei sale.
A născut prima dată în anul 2018 o fetiță minunată, căreia i-a pus numele Rita. În anul 2021 a născut pentru a doua oară și a devenit, din nou, mămică de fetiță, pe care a numit-o Vera.
În anul 2022 a născut pentru a treia oară și a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, căreia i-a pus numele Lara, scrie spynews.ro.
Laura Cosoi a vorbit de multe ori despre viața cu trei fetițe, iar provocările nu sunt o noutate pentru ea. Actrița nu s-a dat înapoi de la nimic și a avut curaj să meargă cu cele mici în vacanță, chiar dacă nju i-a fost deloc ușor.
”Îmi dau seama că foarte multe mame întâmpină o frică. Sunt captive.. Adică un copil se poate îmbolnăvi acasă, se poate îmbolnăvi în Bali. Nouă ni s-a întâmplat ca, în Bali, copiii să fie bolnavi în Bali. Ok, te gândești că în București vorbești limba, ai medici, dai un telefon, te ajută cineva, ai un spital. Astea există și în Bali.
Există spitale, farmacii non stop, poți comunica și cu un medic din România, căci fusul orar te ajută, cred că nu trebuie să devenim prizonierii propriei noastre frici și să transmitem asta copiilor. Dincolo de asta, probabil că dacă nu ar fi fost Cosmin în viața mea, aș fi fost și eu mai panicată”, a declarat Laura Cosoi