Dinu Maxer, după ce fostul socru i-a adresat vorbe dure: „Mi-a zis: „M-am săturat să fie luată în bătaie de joc Deea”

Update ianuarie 10, 2024 Dinu Maxer a declarat că a fost foarte surprins de afirmațiile tatălui Deei. Artistul susține că a avut niciodată o atitudine inadecvată față de familia fostei sale soții și, din contră, a încercat să mențină o legătură civilizată cu aceștia.

Sâmbătă dimineață mă duc să îi las copiii, noi avem înțelegerile noastre în trei, eu, Deea și ei și chiar eu credeam că am o relație foarte bună cu ei. Pentru mine a fost un mare șoc. Probabil nu aș fi apărut să vorbesc, să comentez, dacă nu ar fi explodat în halul ăsta în care a explodat presa.

Dinu Maxer

A fost puțin deplasat cuvântul ăsta de mine (n.r. Fitze). Eu chiar nu sunt fițos. Am avut atâtea exemple în viață când mă cunoșteau atâtea persoane străine și îmi spuneau: „Ești atât de diferit față de cum ești la televizor, acolo pari îngâmfat’, a declarat Dinu Maxer, la Xtra Night Show, potrivit Spynews.ro.

Dinu Maxer a adăugat că nu au existat niciodată certuri cu foștii lui socrii, dar, într-adevăr, nu obișnuiau să petreacă prea mult timp împreună

Nu pot să spun că a fost nici apropiată, nici depărtată. A fost o relație cordială, civilizată. Nu am băut niciodată cu el (…) Cum am și spus, socrii nu s-au băgat (n.r. în căsnicia lor)’, a mai spus artistul, la Xtra Night Show.

Deea s-a dezis de orice comentariu al tatălui ei, ceea ce e un lucru asumat și civilizat. Drept urmare, eu nu am fost cel mai mare chin al vieții ei. El mi-a zis că a blocat-o pe femeia respectivă. Nu înțeleg de ce ea nu a șters comentariul. (…)

Nu vreau să rămână cu impresia oamenii că noi nu ne suportăm. Între noi a fost la un moment dat o discuție și Deea m-a întrebat acum 6 luni de ce nu șterg comentariile răutăcioase. Eu i-am zis că nu le citesc”, a mai spus Dinu Maxer.

Dinu Maxer a făcut public mesajul pe care fostul socru i l-a trimis, prin care a încearcat să își explice acțiunile.

„Nu pot să îl sun, dar i-am trimis mesajul și mi-a trimis un răspuns în care mi-a zis: «Eu ți-am spus de când ai adus copiii la mine că a luat foc o fană de-a ta. Nu a fost cu intenție, a fost la nervi, așa cum făceai și tu câteodată și toată lumea te înțelegea și te ierta. Am scăpat-o și eu. M-am săturat să fie luată în bătaie de joc Deea».

Tatăl Deei Maxer, replici acide la adresa lui Dinu Maxer

Scandalul a izbucnit după ce fanii au fost deranjați de atitudinea fostei soții, explicând că ar putea lăsa munca pentru câteva ore și să profite de prezența copiilor. Fără a ezita, Deea Maxer a răspuns comentariilor și a spus clar că banii nu pică din cer, dar și că are timp să se joace cu ei. De aici însă a intervenit și tatăl ei care nu a putut să nu-i ia apărarea în fața numeroaselor replici răutăcioase, scrie Viva.

Internaută: Joacă-te și tu cu ei, că de lucrat și machiat este timp.

Deea Maxer: Și banii pica din cer, nu? Stai liniștită că ne și jucăm. Observ că nu urmărești story-urile mele, dar te grăbești să comentezi. Probabil din prostie, altfel nu-mi explic.

Tatăl Deei Maxer nu s-a oprit doar la a îi lua apărarea fiicei sale, ci a continuat cu o serie de replici acide la adresa fostului ginere, și anume Dinu Maxer. Bărbatul a dat de înțeles că se bucură de faptul că fiica lui și Dinu Maxer s-au despărțit, explicând că atât ea, cât și el, au scăpat de ‘chin.’

Și mai află, stimată doamnă că încă nu este singură pe lume doamna Maxer, chiar dacă a scăpat de chinul vieții ei și al nostru( Dl. fitze Maxer). Stai pe banca ta, că-ți dăm noi semnal când să ieși la tablă.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.