Andra şi Cătălin Măruţă își apără fetița, pe micuța Eva. „Mai presus de tot, suntem datori să ne protejăm și să ne susținem copiii”

Update ianuarie 10, 2024 Andra şi Cătălin Măruţă și-au apărat fetița, pe Eva, care a fost criticată dur pentru apariţia în filmul „Tati Part-Time”. În vârstă de 8 ani, Eva Măruță a devenit ținta unor critici pe rețelele sociale. Aceste comentarii au determinat o reacție emoționantă din partea părinților, Andra și Cătălin Măruță.

Nu vei reuși niciodată”, „Ești praf”, „Lasă-te de meserie”. Cine nu a auzit măcar o dată genul acesta de comentarii menite numai să rănească, să distrugă încrederea de sine? Ca adulți, să zicem că ne-am obișnuit și, cu puțin efort, să nu le ascultăm (întotdeauna).

Cătălin Măruţă

(Andra şi Cătălin Măruţă)

Din păcate, pot tăia niște aripi când ele sunt adresate unui copil care abia începe să viseze și crede că totul este posibil. Ca părinți sau nu, de fapt – ca oameni, suntem datori să reacționăm la aceste derapaje.

Nu e suficient să ne întristăm din cauza faptului că există răutate în lume, firesc este să ne încurajăm unii pe alții, să vorbim când avem ceva constructiv de spus – chiar și o critică, să nu jignim fără sens.

Mai presus de tot, suntem datori să ne protejăm și să ne susținem copiii. Ps: nu o cunosc pe autoarea articolului, dar vreau sa-i multumesc ca a vazut filmul!”, a scris Cătălin Măruţă pe Facebook, conform RTV.

O fetiță de doar 8 ani a fost îngenuncheată pentru că a jucat bine și fără emoții în primul ei film. Un copil a fost pus la colț pentru că poartă numele tatălui celebru. (…) La noi, dacă ești “a lu’ Cutărescu” care mai și apare pe sticlă, e clar: ești de bani gata, ai o “copilărie distrusă”, ești forțat să aduci “cașcaval” în casă, ești “exploatat”, “lipsit de talent”, “ești praf, ești nonvaloare, ești “pierdut”, “copil chinuit”, “nenatural”, “fără viitor”, “beizadea” sau doar… “fata lu’ tata” și nimic mai mult. Prin ghearele astea a trecut și fetița Andrei și a lui Cătălin Măruță, încă de anul trecut când a apărut trailerul’, scrie în articolul din dcnews.ro.

Andra s-a emoționat când a citit articolul și a ținut să mulțumească tuturor celor care au avut de spus cuvinte frumoase la adresa Evei Măruță. Pentru filmări, fetița de doar 8 ani a muncit din greu și uneori își începea zilele chiar la 5-6 dimineața. După școală, ea mergea la filmări, iar când ceilalți copii aveau vacanță, Eva se afla pe platoul de filmare.

Da, recunosc că atunci când am citit articolul, mi-au dat lacrimile! Probabil părinții mă înțeleg! 🤗 Mulțumim pentru mesaje!💙”, a fost comentariul Andrei, potrivit Libertatea. 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.