Alice Dumitrescu, despre soțul Horia Brenciu: „L-am iubit din prima clipă, dar eu, fiind muuult mai mare decât el, nu am luat în calcul o altfel de relaţie”

Update ianuarie 25, 2024 Horia Brenciu și Alice Dumitrescu formează un cuplu de peste 15 ani, însă sunt dovada vie că iubirea adevărată există. S-au cunoscut în 1995, la sediul TVR, unde erau colegi de breaslă, iar prietenia lor s-a transformat într-o poveste de dragoste. Viața omului de televiziune s-a aflat constant în atenția publică, însă nu la fel de multe lucruri se cunosc despre partenera lui, care activează tot în lumea media. Alice Dumitrescu a apărut o perioadă pe micile ecrane, în calitate de prezentatoare TV, apoi și-a continuat cariera în spatele camerelor de filmat, pe partea de producție.

Pe Horia l-am cunoscut în 1995, la TVR. Eram cu fiică-mea (Andreea) şi l-am rugat să-i ţină o predică (e punctul lui forte) în legătură cu rosul unghiilor. N-a ajutat la nimic, însă ne-a impresionat pe amândouă puterea lui de convingere. L-am iubit din prima clipă, dar eu, fiind muuult mai mare decât el, nu am luat în calcul o altfel de relaţie. Mă uitam la el şi nu-mi venea să cred cât de energetic, pozitiv, minunat este. Mă surprind şi acum gândind acelaşi lucru‘, a declarat Alice Dumitrescu într-un interviu pentru revista Femeia, conform VIVA.

Horia Brenciu

Producătoarea TV l-a văzut, inițial, pe artist ca pe un prieten de nădejde și abia mai târziu au dat o șansă unei povești de dragoste. A fost cucerită de optimismul și carisma lui, descriindu-l ca un partener complex, și îl apreciază pentru modul în care își îndeplinește rolul de tată.

Am fost prieteni mulţi ani şi am găsit umărul lui gata tot timpul pentru nişte lacrimi din iubire, profesie, copii ş.a.m.d. Acum nu mai plâng pe umărul lui, dar de multe ori râd cu lacrimi. La concerte e exploziv, n-are limite, nu are bariere, nu există ceva ce nu şi-ar da voie să facă. Acasă e controlat, gândeşte mult, analizează situaţii, încearcă să nu rănească pe nimeni cu vreo afirmaţie.

E destul de dificil cu atâţia copii de vârste atât de diferite. Horia Brenciu e un tip complex, ultrasensibil, ultracreativ şi, când ai nevoie, bun de pus pe rană. Cu cei mici se comportă ca şi cum ar avea între 3 şi 5 ani, cu Maria vorbeşte ca şi cum ar avea 18 ani, iar cu noi, astea mari, ca şi cum ar avea 2, 3, 5, 18 şi, destul de rar, chiar 45 de ani’, a adăugat ea.

Horia Brenciu. ”M-am lovit de nişte greutăţi care mi-au forţat în­dreptarea şirei spinării”

Într-un interviu pentru publicația Formula AS, Horia Brenciu a vorbit despre copilăria sa la Brașov și despre greutățile cu care s-a confruntat după dispariția mamei sale. De asemenea, artistul a făcut declarații și despre copiii săi.

Copilăria mea din Braşov… În copilărie, m-am lovit de nişte greutăţi care mi-au forţat în­drep­tarea şirei spinării. Dar dacă nu s-ar fi în­tâm­plat lucrurile alea, probabil că azi nu aş fi atât de dornic de bucurie, în mine şi în jurul meu, nu aş fi atât de dornic să ofer, atât de dornic să fac în aşa fel, încât lucrurile să fie pline de un optimism autentic.

Când eu aveam 11 ani, am pierdut-o pe mama. Ne-am trezit trei bărbaţi singuri în casă – tata, fratele meu şi cu mine. Atunci, din voca­bularul nostru s-a pierdut cuvântul „răsfăţ”. N-a mai avut cine să ne răs­fe­ţe. De-asta, acest mo­ment din copilărie a devenit definitoriu pentru mine. De-a lungul anilor, a trebuit să învăț să fiu mereu cu baioneta-n mână.

M-am obişnuit ca majoritatea zilelor să mi le închei în atitudinea cu care îşi încep aler­gătorii cursa: „Pe locuri, fiţi gata, start!” Sunt aproape tot timpul într-o stare de luptă”, a declarat Horia Brenciu, conform Gandul.

 

Cât l-a costat pe Ianis Hagi prezența lui Horia Brenciu la petrecere

Ianis Hagi și Elena Tănase au avut 400 de invitați pentru care au pregătit o mulțime de surprize nebănuite. Una dintre surprize a fost momentul artistic oferit de Horia Brenciu.

Juratul de la Vocea României a încins atmosfera și i-a ridicat pe majoritatea invitaților la dans. Nu oricine își permite să-l solicite pentru un eveniment privat, căci artistul are un tarif destul de mare.

Se spune că artistul nu obișnuiește să-și negocieze tariful, ci are unul fix pentru orice eveniment de acerst gen. Conform zvonurilor din presă, Horia Brenciu ar cere 13.000 de euro pentru un program de doar 50 de minute, iar pentru acești bani vine să cânte cu trupa lui clasică, formată din opt instrumentiști și soliști, scrie RTV.

Cine dorește ca Brenciu să vină cu trupa extinsă, cu HB Orchestra, ar trebui să scoată din buzunar nu mai puțin de 20.000 de euro pentru 50 de minute.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.