Teo Trandafir nu uită de primul Crăciun cu fiiica sa Maia. „Pentru noi Crăciunul nu este despre mâncare. Uităm esența și mi se pare cumplit că ne concentrăm pe mâncăruri și podoabe”

Update decembrie 22, 2023 Într-un interviu pentru Unica, Teo Trandafir și-a amintit de clipe speciale alături de fiica ei. A spus și ce înseamnă Crăciunul pentru ele și cum petrec.

Maia nu înțelegea nimic, era în premergător și trăgea de globuri, iar eu aveam senzația că totul este inutil. Urma să aflu că nu era chiar așa. Maia are amintiri despre acele perioade.

Teo Trandafir

Pentru noi Crăciunul nu este despre mâncare, pentru că eu gătesc puțin și, în general, preparatele care ne plac amândurora. Nu este nici despre împodobitul bradului. Noi ne concentrăm pe eveniment în sine, pe nașterea Sfântului Prooroc. Uităm esența și mi se pare cumplit că ne concentrăm pe mâncăruri și podoabe”, a spus vedeta, citată de unica.ro.

În același interviu ea a dezvăluit și cum era Crăciunul atunci când ea era copil: „În principiu, Crăciunul îl petreceam cu părinții mei. Îmi aduc aminte că, atunci când aveam patru ani, mi-am dorit foarte mult o instalație de brad. Am și primit-o de altfel, avea formă de lumânări adevărate.

Asta este cea mai vie amintire pe care o am de atunci. Nu îmi mai aduc foarte bine aminte când împodobeam bradul, dar acum principiul meu de viață este să îl fac pe data de 24 decembrie”.

Întrebată dacă îl pândea în copilărie pe Moș Crăciun, Teo Trandafir a dezvăluit, conform Libertatea: Nu m-am gândit niciodată la asta. Mi s-a părut întotdeauna că este un mister care trebuie păstrat.

Îmi aduc aminte, de pildă, că nu mi-am dorit niciodată să îl cunosc pe Tetelu, care mi s-a părut că este un fel de Moș Crăciun. Când l-am cunoscut am fost bucuroasă, dar îmi doream că el să rămână pentru mine doar o imagine, ca Moș Crăciun”.

Unde e Teo Trandafir după ce a părăsit televiziunea

După ce a fost dată afară de la Kanal D, Teo Trandafir revine într-o formulă nouă. Ea a fost concediată după ce timp de 10 ani a filmat emisiuni pentru postul turcesc de televiziune. Acum însă, vedeta revine acolo unde a început cariera în jurnalism, și anume la radio.

Îndrăgita prezentatoare recunoaște că a făcut trecerea de la TV la radio destul de lejer, având în vedere că a mai lucrat împreună cu Mihai Hînda în trecut, atunci când prezentau rubrica „Mașina timpului”.

Postul de radio unde lucrez, Radio Impuls, face parte din același trust, nu am plecat de la Kanal D. Trecerea a fost foarte simplă, firească, având în vedere că am mai lucrat cu Mihai Hînda de-a lungul timpului.

Mă simt excepțional la „Bară la bară” cu atât mai mult cu cât Mihai este colegul pe care și l-ar dori oricine.

În ciuda faptului că este prima dată când face emisiune cu cineva, s-a adaptat foarte bine. Eu sunt foarte atentă ca el să se simtă confortabil, el la fel în ceea ce mă privește, așa că nu avea ce să meargă rău.

Îi îndemnăm pe cititori să asculte emisiunea „Bară la bară” pentru o porție zdravănă de bună dispoziție.”, a mărturisit Teo Trandafir, conform Newsweek.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.