Update decembrie 19, 2023 O femeie a fost rănită după ce s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului la ieșirea din Aleșd spre Aștileu, în judeţul Bihor. Un pompier aflat în timpul liber, martor la accident, a salvat-o pe şoferiţa captivă sub fiare.
„Apelul la 112 a fost efectuat, la ora 08.13, chiar de plutonier adjutant Lup Sorin, subofițer operativ în cadrul Stației de Pompieri Aleșd, care îndreptându-se spre casă, pe DJ 764, a asistat la producerea unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism în care se afla doar șoferița”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
La fața locului au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
„Până la sosirea colegilor, Sorin, ajutat de alți participanți la trafic, care au ridicat mașina pentru a-i facilita accesul la victimă, a evacuat femeia din autoturismul răsturnat, a evaluat-o și a așezat-o în poziția de siguranță”, mai precizează reprezentanta ISU, conform ebihoreanul.ro.
Femeia a primit primele îngrijiri la faţa locului, după care a fost transportată de urgenţă la spital, pentru investigaţii suplimentare, conform sursadevest.ro. Niciun alt vehicul nu a fost implicat în accident. Poliţia cercetează circumstanţele producerii incidentului.