Update decembrie 15, 2023 Sânziana Buruiană, (38 de ani) fosta asistentă TV, celebrează în luna ianuarie 8 ani de când alăptează și nu are de gând să se oprească acum. Într-un interviu, Sânziana Buruiană a dezvăluit că este hotărâtă să continue acest parcurs extraordinar și să-și alăpteze fetițele și în anii următori.
„Pe 1 ianuarie anul viitor împlinesc opt ani de când alăptez non stop. Nu mă opresc, le dau până vor dori ele să se oprească. Nu are ce să le cauzeze că stau amândouă bine cu imunitatea”, a declarat Sânziana, pentru Click!
Viața Sânzianei Buruiană s-a schimbat radical după ce a devenit mamă, iar cele două fiice îi ocupă tot timpul. Chiar și așa, vedeta nu uită de soțul ei și recunoaște că timpul pentru acesta e mai scurt. Așteaptă ca fetele să adoarmă, iar apoi are timp să îi acorde atentie si lui Nicolae.
„Până nu termini de rezolvat problemele copiilor nu te poți relaxa! Abia după ce-i bagi la somn poți să te ocupi și de viața ta, până atunci nu ai cum! Să mă vezi după o zi de muncă, atunci când trebuie să le rezolv la fiecare problemele, dacă mai sunt în formă! Nu ai cum! La 12 noaptea pot să mă relaxez și eu împreună cu soțul!”, a mai mărturisit Sânziana, conform RTV.
Sânziana Buruiană își dorește să intre în Cartea Recordurilor în materie de alăptat. Vedeta a declarat că ar fi dispusă să o facă timp de 10 ani de zile. Fosta asistentă TV consideră că laptele matern este sănătate curată, pentru că este plin de nutrienți și ajută la formarea unei imunități foarte bune.
Sânziana Buruiană vrea să ajungă în Cartea Recordurilor
Sânziana Buruiană își dorește să intre în Cartea Recordurilor în materie de alăptat. Vedeta este dispusă să continue să își alăpteze fiicele încă doi ani, pentru a implini 10 ani de alăptat. Ce-i drept, Sânzi are șanse, deoarece cea mică, Antonia, are 3 ani și mai poate fi alăptată. Sânziana este de părere că laptele matern este sănătos pentru fiicele ei și este plin de nutrienți și ajută la formarea unei imunități imbatabile.
După nașterea Izabelei, când a vrut să încheie alăptarea,a venit pe lume Antonia, iar atunci Sânziana a decis să o ia de la capăt.Chiar și așa, Sânzi refuză să alăpteze în public. „Mi-e rușine să alăptez în public. La Budapesta am mai încercat, că nu mă cunoaște nimeni. În România, însă, nu am tupeu!’, a mai spus fosta asistentă TV, potrivit Viva.