În ce relații a rămas Sore cu fostul soț. „Sunt un om iubit, am oameni buni alături de mine. Nu mă plâng absolut deloc, am timp și loc să îmi îndeplinesc și eu visele mele, ceea ce este minunat”

Update decembrie 7, 2023 Cântăreața Sore și Mircea Julean au fost împreună aproximativ 8 ani, iar din povestea lor de iubire a rezultat o fiică, micuța Erin. Deși păreau mai fericiți ca niciodată împreună, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate la jumătatea anului trecut.

Vedeta a subliniat faptul că Mircea Julean este un tată foarte implicat și extrem de atent la nevoile micuței lor. De altfel, aceasta a ținut să precizeze că fiica lor, Erin, este pe primul loc în viețile ambilor părinți.

Sore

Ne înțelegem foarte bine, e un tată extrem de implicat, atent și iubitor. Erin e un copil norocos pentru că are doi părinți care o iubesc enorm și pentru care ea este prioritatea numărul 1.”, a mărturisit Sore pentru viva.ro.

Artista spune cu sinceritate că nu simte nevoia să se plângă de rolul de mamă singură, căci are ajutoare de nădejde, iar dorințele sale profesionale nu au de suferit.

Sunt un om iubit, am oameni buni alături de mine. Implicarea lui Mircea este foarte mare, apoi am bona, bunici… Nu mă plâng absolut deloc, am timp și loc să îmi îndeplinesc și eu visele mele, ceea ce este minunat.”, a mai spus vedeta, conform Wowbiz.

Sore Mihalache, despre idila cu Răzvan Miheţ

Cântăreața a vorbit despre relaţia cu Răzvan Miheţ ca despre o aventură de scurtă durată. „Nu prea e nimic de spus. Eram doi oameni singuri, care au ieșit la câteva întâlniri. Presei i-a plăcut să înflorească, dar mă așteptam”, a spus Sore.

Vedeta a spus că este foarte atentă atunci când îşi alege partenerul şi nu crede în dragoste la prima vedere.

Nu cred în dragoste la prima vedere. Cred că putem percepe energia celuilalt din prima. Iar acea impresie cântărește foarte tare. Pentru mine, combinația ideală e formată din compatibilitate energetică, conexiune mentală și emoțională”, a dezvăluit interpreta.

Sore a precizat că apreciază oamenii care au inteligență emoțională, nu au teamă de a fi vulnerabili. „Oamenii care au ceva de spus, cu care comunicarea se desfășoară lejer. E cel mai frumos să te simți liber în compania cuiva, nu crezi?”, a spus cântăreața în interviul pentru revista VIVA, conform Evenimentul Zilei.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.