(Video) Gabriela Prisăcariu, de urgență la spital. „Simptomele sunt ok acum”

Update decembrie 12, 2023 Gabriela Prisăcariu a postat un filmuleț în care apare pe patul de spital, iar fanii s-au îngrijorat pentru starea ei de sănătate. Soția lui Dani Oțil le-a spus urmăritorilor că este bine fără a da foarte multe detalii despre starea ei de sănătate.

Vedeta a confirmat pentru FANATIK că simptomele de gripă nu sunt unele severe, lucru de care e extrem de încântată, mai ales că boala a venit taman înainte de sărbători.

(Video) Gabriela Prisăcariu, de urgență la spital. „Simptomele sunt ok acum” 1

Sunt bine, am doar o gripă, nu am altceva. Mi-am făcut niște analize de sânge, este doar o gripă. Simptomele sunt ok acum. Mulțumesc că sunt bine”, a clarificat Gabriela Prisăcariu, pentru FANATIK.

Gabriela Prisăcariu a mai trecut pe la clinică recent, dar nu pentru vreo problemă gravă de sănătate. Manechinul și-a făcut o intervenție prin care să scape de… transpirație!

FANATIK a discutat în urmă cu ceva timp despre procedura la care a fost supusă Gabriela, una care nu e recomandată tuturor. Medicul cu care publicația noastră a vorbit a prezentat riscurile intervenției pe care a avut-o nevasta lui Dani Oțil.

Mai exact, pentru a preîntâmpina transpirația excesivă, Gabriela și-a pus botox la axilă. „Tratamentul nu este recomandat pentru oricine. Nu e recomandat doar pentru că acea persoană își dorește să folosească mai puțin deodorant. Este recomandat pacienților care suferă de această afecțiune denumită hiperhidroză. O persoană sănătoasă, care nu transpiră excesiv, nu ar avea motive să își injecteze botox la nivelul axilelor, palme, ori alte zone.

Tratamentul acesta este indicat pentru persoanele care au o hiperactivitate a glandelor sudoripare, din diverse motive. Să nu uităm că procesul de transpirație are rolul său. De la termoreglarea organismului, până la eliminarea anumitor substanțe și a bacteriilor”, a explicat medicul dermatolog Rodica Baciu, pentru FANATIK.

Cât despre efectele adverse ale unei astfel de proceduri, medicul ne-a spus în felul următor: „Pot exista unele efecte adverse mici, precum înroșire temporară locală, edem, mici echimoze.

Atenție la persoanele care pot avea reacții de hipersensibilitate la toxina botulinică! Tratamentele cu botox nu sunt permanente, ci temporare. Efectele sale durează undeva de la 3 până la 6 luni. Apoi trebuie repetat tratamentul”.

Gabriela Prisăcariu, probleme de la hernie

Gabriela Prisăcariu le-a mărturisit internauților că se confruntă cu probleme de sănătate, la câteva luni după ce ea și Dani Oțil au devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu. Vedeta s-a confestat oamenilor care o apreciază, dezvăluindu-le că a fost diagnosticată cu hernie de disc. Soția prezentatorului a povestit că are dureri de spate și că face în prezent recuperare.
Totuși, deși situația în care se află nu este una deloc plăcută, blondina a încercat să-și păstreze zâmbetul pe buze și a făcut haz de necaz, spunând că se confruntă cu astfel de probleme la vârsta de doar 30 de ani și că nu mai este atât de tânără.

„Ieri eram tânără, astăzi fac recuperare pentru o hernie de disc. De aici și durerile de spate. Super, acest aparat este grozav. Am doar 30 de ani”,  a mărturisit Gabriela Prisăcariu în mediul online, conform wowbiz.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.