Update decembrie 4, 2023 Elena Gheorghe și Cornel sunt căsătoriți de 12 ani, dar sunt împreună de 18. Cei doi au împreună și doi copii superbi, Amelie Nicole și Nicholas Răzvan. Artista s-a căsătorit pe când avea 26 de ani și tot atunci a devenit mamă și pentru prima oară. Ulterior, a venit pe lume și fetița, răsfățata familiei, în vârstă de 6 ani. Elena Gheorghe a mărturisit că viața în 4 este foarte frumoasă, dar și complexă, în egală măsură, pentru că nu e așa de simplu să găsești echilibrul.
‘E foarte complexă aș putea spune, e frumoasă, este și solicitantă, are foarte multe nuanțe, dar cel mai important e că există, că suntem împreună și că suntem sănătoși, restul lucrurilor se fac pe parcurs, chiar dacă nu sunt perfecte, dar în imperfecțiune este minunat să fi liniștit și echilibrat, în rest se rezolvă toate’, a spus artista, citată de viva.ro.
(Elena Gheorghe și Cornel)
Elena nu ascunde însă că și în familia lor au loc certuri, cei doi soți fiind parteneri și acasă și la job. În mod neașteptat, artista dezvăluie că cel mai indulgent, veriga slabă, cum se zice, este soțul ei.
‘Există, clar, dacă nu ar exista, atunci nu ar exista familie. E mult spus certat, dar în general ne contrariem pe teme profesionale și pe teme familiale pentru că el este mai indulgent, eu sunt ‘polițistul rău’.
Eu sunt puțin mai autoritară să zic, îmi doresc ca cei mici să învețe mai mult, să se culce mai devreme, să fie mai liniștiți, însă el a ales să fie ‘polițistul bun’, iar atunci mai intervin unele lucruri, dar înțeleg că trebuie să existe două balanțe ca să se încline și să fie echilibrul acela’, a mai zis artista.
Întrebată care este secretul căsniciei sale, artista a recunoscut că îi face câteva pofte soțului ei și îl cucerește definitiv. „Este cel mai drăguț. Ce să fac? Îi fac de toate că nu l-ai întrebat și dacă îi gătesc. Bine, prăjituri, nu prea, dar să știi că îi fac mămăliguță quattro formaggi. Pentru că este preferata lui. Nu pot să nu îi îndeplinesc dorințele
. Nu e readaptată, adică quattro formaggi că este cu patru tipuri de brânză. Nu este machedonească”, a povestit Elena Gheorghe anul trecut, citată de libertatea.ro.
„Eu sunt genul care vrea să le facă pe toate în același timp”
Elena Gheorghe, mamă a doi copii și activă în cariera sa muzicală, face anumite compromisuri pentru a se asigura că întotdeauna arată impecabil.
Vedeta mărturisește că uneori se machiază chiar și în trafic, transformând timpul „mort” într-un beneficiu și evidențiindu-și abilitatea de a face mai multe lucruri în același timp, scrie b1tv.ro.
„Mă mai machiez câteodată și în trafic, căci dacă s-a făcut roșu pe Waze, ne folosim și noi de acest blocaj, cei care stau în trafic știu despre ce vorbesc. Eu stau în dreapta și atunci îmi este mai simplu să folosesc timpul ăsta ”mort” într-un beneficiu. Adică îl transform.
Eu sunt genul care vrea să le facă pe toate în același timp, să scap, și să plec la următoarea treabă”, a mărturisit Elena Gheorghe, completând că are însă o mare obsesie și anume părul și că, indiferent de timp, de starea de spirit sau de locul în care se află, nu există moment în care părul ei să nu fie aranjat după bunul plac.