Cum mențin Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu pasiunea în cuplu: „Este extrem de important ca părinții să petreacă timp fără copil. Îl iubim pe Tiago de suntem leșinați, însă contează foarte mult ca acele câteva zile să fie doar pentru noi doi”

Update decembrie 11, 2023 Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu încearcă să își facă timp și pentru ei, ca și cuplu. Astfel, la o perioadă, aceștia fac câte o escapadă, singuri, fiul lor. Soția prezentatorului consideră extrem de important timpul petrecut în doi.

Este extrem de important ca părinții să petreacă timp fără copil. Noi avem, cumva, o regulă nescrisă. O dată la ceva timp, ne luăm un weekend sau câteva zile doar pentru noi doi, și simțim din plin acel weekend. Vă dați seama că îl iubim pe Tiago de suntem leșinați, însă contează foarte mult ca acele câteva zile să fie doar pentru noi doi, ca și cuplu.

Gabriela Prisăcariu

Acasă ne întâlnim însă nu suntem pentru noi. Vara și iarna, atunci când are Dani vacanță, încercăm să plecăm o săptămână cu cel mic, o săptămână doar noi. Suntem norocoși, îi avem pe părinții mei care pot sta cu Tiago.

Avem și bonă, însă nu l-am lăsat niciodată doar cu ea.”, a declarat Gabriela Prisăcariu pentru Spynews.ro

Gabriela Prisăcariu se confruntă cu dureri mari de spate

Fotomodelul le-a povestit urmăritorilor de pe Instagram prin ce probleme trece și cum se simte din cauza acestora. Viața ei este din ce în ce mai dificilă, deoarece nu mai are voie să facă o mare parte dintre activitățile pe care le făcea în mod normal în viața de zi cu zi. Nu mai are voie să îl ridice pe fiul ei, Tiago, sau lucrurile grele care pun presiune pe coloană și nici să stea foarte mult timp în picioare.

„(…) Mi-am luat pentru acasă un brâu, corset și tot timpul cât stau cu Tiago folosesc acest brâu, pentru că nu am voie să-l ridic pe Tiago, dar este imposibil, așa că port acest brâu care mă ajută foarte tare, surprinzător îmi susține foarte bine toată zona spatelui” a mărturisit mămica.

Gabriela susține că are dureri fizice non-stop, indiferent dacă stă jos sau în picioare, iar medicii au declarat faptul că singura variantă prin care o intervenție chirurgicală poate fi evitată este ca aceasta să meargă zilnic la recuperare medicală.

„Încep o nouă săptămână așa cum am încheiat-o și pe cealaltă și anume cu recuperarea mea la spate. Am o durere cumplită de spate, care este acolo non-stop, indiferent că stau jos, indiferent că stau în picioare (…) Singurul lucru care mă relaxează e să mă întind pe podea.

Am aflat recent că am o hernie de disc, de aici și această durere. Vin zilnic la recuperare! Am făcut RMN, am hernie de disc, fac recuperare, mi s-au făcut două injecții în spate, pentru că nu mă lasă această durere deloc, iar cu calmante și cu toate picăturile începe ușor, ușor să mă lase”, a mărturisit fotomodelul pe pagina sa de Instagram, conform Antena 1.

Frumoasa mămică a dezvăluit și motivul pentru care a ajuns în această situație, susținând că tocmai ea a fost cea vinovată.

Făceam foarte multă sală înainte, dar nu îmi lucram deloc mușchii spatelui și asta a fost o greșeală mare” a mai spus Gabriela Prisăcariu.

Ce diferență de vârstă este între Dani Oțil și soția lui, Gabriela Prisăcariu

Între prezentatorul TV și cunoscutul model este o diferență de vârstă de 12 ani, despre care niciunul nu a vorbit până acum, și o diferență de înălțime de 5 cm, despre care mai glumesc ocazional. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu formează un cuplu din iunie 2018. Perechea s-a cunoscut în redacția Antenei 1. „Eu eram în rochie de mireasă la ora 11:00, iar el terminase emisiunea”, a dezvăluit modelul la un moment dat, conform Unica.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.