Update decembrie 15, 2023 După finala Vocea României, Smiley intenționează să petreacă timp exclusiv cu familia. Crăciunul este momentul de care artistul își dorește să se bucure alături de Gina Pistol și fiica lor, Josephine, în vârstă de aproape 3 ani.
„Mă gândesc doar la zilele și nopțile liniștite pe care le petrec cu bradul aprins. Pentru mine, Crăciunul este întotdeauna un moment de familie și-mi doresc să dau mai departe tradițiile pe care eu le făceam cu părinții mei – să mergem cu sania, să cântăm colinde, să-l așteptăm pe Moș Crăciun. Magia este frumoasă”, dezvăluie Smiley, exclusiv pentru UNICA.ro.
Totuși, artistul nu se va odihni prea mult. Preselecțiile pentru Vocea României, sezonul 12, au început deja, iar anul 2024 vine cu multe alte proiecte profesionale.
„Cea mai mare bucurie pe care am trăit-o în 2023, fără ezitare, este faptul că mi-am întemeiat oficial o familie, m-am căsătorit și m-am așezat la casa mea, deși eram de mult.
Dar am multe bucurii în 2023 – compania pe care am construit-o în State a început să funcționeze, am avut primul release internațional de renume mondial, cu Rita Ora, foarte multe sesiune cu artiști mari din afară, din US, UK. Am avut foarte multe lucruri pe plan internațional, dar și multe realizări aici.
Am semnat artiști noi la Hahaha Production, producători noi, am avut și multe concerte. 2024 va fi și mai bun decât 2023, din acest punct de vedere”, a mai declarat Smiley pentru Unica.
Gina Pistol și Smiley au participat la prima serbare a fiicei lor
Cei doi au trăit emoții intense ieri, 14 decembrie, la serbarea fiicei lor. Josephine, în vârstă de 2 ani și 9 luni, merge la grădiniță, unde a pregătit un program special de dans.
„Tocmai am plecat de la serbarea fiicei mele. Ce să vă spun, n-a fost așa cum mă așteptam, s-a lăsat cu plânsete, dar a fost foarte drăguț. Am făcut dansurile acasă. Dansurile pe care trebuie să le facem la grădiniță, le-am făcut acasă împreună. Spectacol garantat”, a povestit acesta, pe contul său de Instagram, conform Libertatea.
Artistul s-a schimbat complet după ce a devenit tătic
Rolul de părinte și responsabilitatea care a venit la pachet cu acest lucru l-au trecut la un alt nivel de iubire pe Smiley, după cum chiar el mărturisea.
„Viața de părinte este cu totul o provocare, mai ales la primul copil când totul este nou și când etapele de care ai auzit sau ai citit sunt trăite și simțite personal, însă nu există ceva mai frumos decât ceea ce trăim noi acum.
Noi încercăm să ne bucurăm de tot ce înseamnă statutul de părinți, să fim o familie normală, cu program, griji și bucurii firești, așa cum există în viețile oricăror oameni care trec prin această etapă frumoasă”, a povestit Smiley, conform playtech.