Andreea Balan: „Vine un moment în viață când îți dai seama de ce nu a funcționat în trecut, de ce ai purtat războaie, de ce ai suferit, de ce ai plâns și de ce nu ai fost iubit”

Update decembrie 16, 2023 Andreea Balan spune că a ajuns la momentul în care și-a dat seama ce nu a mers în trecutul sentimental. A plâns, a simțit că nu mai poate, a avut întrebări fără răspunsuri, dar spune că toate sunt acum de domeniul trecutului.

Căci a învățat lecție după lecție și numai așa, crescând emoțional și spiritual, a ajuns să cunoască un om la fel ca ea, un om de care avea nevoie și pe care și-l dorea.

Andreea Balan

Victor Cornea este acel om căruia jurata show-ului de transformări îi aduce numai cuvinte de laudă și despre care spune că este o persoană plină de iubire, căci numai așa, purtând acest sentiment în suflet, a putut să le aleagă pe ele, pe ea și pe cele două fete ale ei.

Vine un moment în viață când îți dai seama de ce nu a funcționat în trecut, de ce ai purtat războaie, de ce ai suferit, de ce ai plâns și de ce nu ai fost iubit/ă…

It was not meant to be… ca tu să înveți, să te dezvolți și să fii cea mai bună versiune a ta. Ca apoi un suflet bun, empatic și dedicat să îți ofere iubirea pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna. Nu oricine este capabil și are curaj, ci doar un om plin de iubire poate să ofere iubire la 3 suflete”, a scris Andreea Bălan, pe pagina de Instagram, conform wowbiz.ro.

Bărbatul care ar putea să-i devină soț pare să îndeplinească toate cerințele: face multe gesturi frumoase, o surprinde deseori cu buchete imense de flori, este atent și mereu are grijă de nevoile sale. Cuplul comunică din priviri, iar energia pozitivă dintre cei doi pare să fie secretul din spatele armoniei din cuplu.

Ne susținem reciproc și ne apreciem foarte mult unul pe celălalt. A fost nevoie de o muncă titanică cu noi înșine înainte ca noi să ne cunoaștem și am dobândit ambii o încredere în noi care este greu de destabilizat. Cred că gelozia este activată în totalitate de ego și apare din lipsa încrederii în propria persoană.

Nu există împăcare, deoarece nu sunt certuri. Există o calmitate și o armonie extraordinare între noi. Comunicăm din priviri de multe ori și ne simțim reciproc când unul are ceva pe suflet. Face multe gesturi frumoase și mă surprinde deseori cu buchete imense de flori atunci când este plecat în turnee. Îmi place că mereu este foarte atent să-mi fie bine și are foarte mare grijă de mine”, a spus Andreea Bălan, potrivit Viva.

Mesajul postat de Andreea Balan a primit imediat și răspuns, căci Victor Cornea a reacționat prompt și și-a strigat și el iubirea în gura mare. ”Te iubesc!”, i-a răspuns imediat Victor Cornea artistei.

Andreea Bălan și Victor Cornea au planuri mari pentru 2024

Victor Cornea a fost ales printre cei mai buni jucători de tenis din România. În prezent, iubitul Andreei Bălan este poziționat pe pe locul 68 ATP în clasamentul de dublu.

Astfel că, pe 14 ianuarie, va începe turneul Australian Open, iar Victor Cornea nu va merge singur. Andreea Balan îl va însoți și îl va susține la fiecare pas pe bărbatul iubit.

Acum se pregătește pentru Australian Open, așa că de-abia aștept să ajungem şi în Australia. Este cel mai bun tenismen român la ora actuală, iar eu sunt foarte mândră de toate rezultatele lui”, a dezvăluit Andreea Bălan, conform as.ro.

Pe de altă parte, tenismenul a mărturisit că anul 2023 a fost unul foarte bun pentru el și este bucuros că își poate împărtăși bucuria cu îndrăgita artistă. „Mă bucur să fiu alături de Andreea în primul rând, după un an atât de bun pentru mine”, a explicat tenismenul.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.