Andreea Antonescu, despre relația cu tații celor două fiice ale ei! „Tot ce știu este că Dumnezeu a fost alături de mine toată viața mea, va rămâne alturi de mine toată viața mea, așa că facă-se voia lui”

Update decembrie 12, 2023 Andreea Antonescu și Traian, fostul soț și tată fiicei celei mari ale artistei, au avut o relație de 14 ani. Cei doi au divorțat în urmă cu trei ani. După divorțul de acesta, componeta trupei “Andre” și-a refăcut viața alaturi de Victor Vrînceanu, alături de care mai are o fetița.

Întrebată de reporterul Spynews.ro despre relația pe care o are cu tații celor două fetițe ale sale, Andreea Antonescu a preferat să nu vorbească despre Victor Vrînceanu. Însă, atunci când a venit vorba despre Traian, tatăl Sienei, fiica cea mare a vedetei, aceasta a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui.

Andreea Antonescu

“Este un subiect pe care aș prefera să nu îl dezbat (n.r. face referire la Victor Vrînceanu). Traian este omul căruia îi povestesc orice, este omul care m-a încurajat de-a lungul vieții foarte mult, este omul care mă încurajază, este omul care a fost alături de mine indiferent de situație, atât în momentele mele frumoase, cât și în momentele mele grele.

Conteaza foarte mult, mai ales atunci când nu este cel mai ușor drum al vieții tale, să ai pe cineva care știi că este total dezinteresat, care știi că ține la tine indiferent de orice. Prin prisma Sienei și nu numai, prin prisma celor 14 ani petrecuți împreună, a rămas această poveste frumoasă.”

Și, dacă în trecut ar fi spus un “Nu” categoric, unei posibile împăcări cu Traan Spak, vedeta mrturisește că viața a învățat-o să nu mai spună niciodată, niciodată. Mai mult, artista mărturisește că Dumnezeu i-a fost alături în toate și își lasă soarta, și de această dată, în mâinile lui.

“El este într-adevăr unul dintre cei mai importanți oameni ai vieții mele și sunt convinsă că așa va rămăne pănă la final. Dacă până acum ceva timp aș fi spus, eu, niciodată, viața m-a învățat ca niciodată să nu spun niciodată. Tot ce știu este că Dumnezeu a fost alături de mine toată viața mea, va rămâne alturi de mine toată viața mea, așa că facă-se voia lui.”

Andreea Antonescu este tare mândră de fiica ei cea mare

Într-un interviu acordat recent, Andreea Antonescu a vorbit cu mândrie despre faptul că fiica ei cea mare îi moștenește stilul vestimentar.

„Știi ce mă surprinde foarte tare și, pe de altă parte, mă bucură la maximum? Faptul că ies cu Sienna la shopping și Sienna are 12 ani, și îți dai seama că nu stau deloc să influențez stilul copilului, și o văd că își cumpără exact hainele pe care eu le purtam acum 20-30 de ani, să fiu sinceră. Sunt tare încântată.

Inclusiv platformele îi plac (…) Sienna a venit cu acest spirit din State și îmi place foarte tare, este foarte creativă, îmi place mult de tot cum își face propriul styling. Îmi place că încearcă să își creeze propriul stil și atunci sunt acolo, că da, e un fel de mini me. Așa eram și eu”, a povestit Andreea Antonescu pentru Ego.ro.

Sienna, copia fidelă a Andreei Antonescu

Andreea Antonescu merge adesea la shopping cu Sienna și e surprinsă de creativitatea de care dă dovadă. Artista se regăsește în stilul fiicei adolescente și se bucură că experimentează când vine vorba de haine.

„Le mai am, da. Dar știi ce mă surprinde foarte tare și, pe de altă parte, mă bucură la maximum? Faptul că ies cu Sienna la shopping și Sienna are 12 ani, și îți dai seama că nu stau deloc să influențez stilul copilului, și o văd că își cumpără exact hainele pe care eu le purtam acum 20-30 de ani, să fiu sinceră. Sunt tare încântată. Inclusiv platformele îi plac.

Era trend-ul, era stilul care îmi plăcea, dar era și complexul ăla al înălțimii. În timp, mulțumesc lui Dumnezeu, mi-a venit mintea la cap, am reușit să trec și peste. Pe de altă parte, Sienna a venit cu acest spirit din State și îmi place foarte tare, este foarte creativă, îmi place mult de tot cum își face propriul styling. Îmi place că încearcă să își creeze propriul stil și atunci sunt acolo, că da, e un fel de mini me. Așa eram și eu’, a spus Andreea Antonescu, citată de viva.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.