De ce nu se căsătorește Tudor Chirilă cu Iulia, femeia pe care o iubește de 11 ani și care i-a dăruit doi băieți. „Nu cred că este obligatoriu să fii căsătorit ca să poți avea un parteneriat de-o viață”

Update noiembrie 7, 2023 Tudor Chirilă a explicat de ce nu se căsătorește cu Iulia, femeia pe care o iubește de 11 ani și care i-a dăruit doi băieți.

Tudor Chirilă recunoaște că, după ce a devenit părinte, I s-a schimbat radical viața. Ba chiar, cu modestie, explică cum cei doi băieți pe care îi are îi dau lecții în fiecare zi. Și că, cumva, a învățat să le accepte, chiar să le și pună în practică pentru a le oferi valorile necesare vieții.

Tudor Chirilă

Copiii mei îmi dau lecții în fiecare zi. Cred că toți copiii oferă lecții, dar trebuie să știi cumva să le accepți. Felul în care ei încep să privească lumea de foarte multe ori e o lecție și pentru noi, adulții.

Încerc să îi cresc în spiritul valorilor pe care le-am primit și eu fără să fiu neapărat un tată excesiv de rigid și de sever. Dar încerc să impun niște limite și cred că fiecare copil are o anumită vârstă pentru a înțelege niște lucruri.

Trebuie să te comporți într-un fel cu un copil de 2 ani, într-un fel cu un copil de 4 ani, în alt fel cu un copil de 6 ani. De exemplu, unui copil de 2 ani e absolut OK să-i dai libertate totală, atâta vreme cât el nu poate înțelege conceptul de reguli.

Cum trasează Tudor Chirilă responsabilitățile în familie
Unui copil de 6 ani trebuie să-i instaurezi totuși niște rutine, să le aibă deja instalate – să-și facă patul, să se spele pe dinți de două ori pe zi, dimineața și seara, să înceapă ușor-ușor să aibă responsabilitatea temelor lui, să și le facă singur, să vorbească despre ele și să înțeleagă că în viață nu totul se obține cu un click pe telefon. Este foarte important. Și asta le explic copiilor mei în fiecare zi.

Orice ar vrea să facă, să fie medic ori actor, ziarist, bucătar sau tâmplar. Orice ar vrea să facă, trebuie să repete. Nu e obligatoriu să ai parte zilnic de divertisment care să-ți țină simțurile ocupate, treze. Este OK să te plictisești, este OK să ai o zi proastă, este OK să repeți și să faci ce nu-ți place, pentru că, la un moment dat, ajungi să faci ceea ce îți place.

Orice vrei să fii în viață, trebuie să tragi o mie de cornere, ca Beckham în fiecare zi a copilăriei lui. El nu înțelegea de ce tatăl lui îl punea să execute cornere, dar a înțeles atunci când cornerele acelea au început să-i folosească și a devenit fotbalistul care a fost” spune Tudor Chirilă, conform tabu.ro.

Tudor Chirilă a explicat, pentru sursa citată, și de ce nu s-a căsătorit cu Iulia. Iar explicația lui este una cât se poate de modernă. În plus, a dezvăluit că între el și partenera sa de viață primează alte lucruri. Adică, în fața actelor sunt respectul și iubirea pe care și-o poartă reciproc.

”Pentru mine nu, nu înțeleg de ce (căsătoria, n. red.) ar fi un subiect tabu. Nu mi se pare că este o instituție care mai aduce ceva important. Cred că ar trebui să ne preocupe mai mult respectul și iubirea. Căsătoria nu poate garanta respect, nu poate garanta iubire nesfârșită. Fiindcă ea a fost la bază un instrument social. Era un instrument social de care lumea, până la urmă, nu știu cât mai are nevoie.

Nu cred că este obligatoriu să fii căsătorit ca să poți avea un parteneriat de-o viață, de exemplu. Mai ales că acum este reglementat parteneriatul și prin faptul că dacă ai o relație de peste opt ani, partenerul tău începe să aibă aceleași drepturi și la un partaj, și la împărțirea lucrurilor, dacă e să ajungem aici, în zona aceasta mai mercantilă a despărților.

Căsătoria și nunta, mai ales, care vor, chipurile, să fie un fel de start în viață. Masa de nuntă, restaurantul, salonul de nunți, trupa de cover-uri de la nuntă, DJ-ul, mâncarea, florile, toate astea sunt parte din spectacolul nunţii, consecinţă a căsătoriei la Starea Civilă. Genul acesta de evenimente nu ne plac nici mie, nici partenerei mele, iar aici ne-am potrivit”, a mai spus Tudor Chirilă, conform Fanatik.

Irina Rimes, despre certurile dintre ea și Tudor Chirilă

 

Irina Rimes s-a alăturat show-ului Vocea României în sezonul cu numărul opt. Emisiunea a ajuns în prezent la sezonul al 11-lea, iar un lucru care a rămas constant îl reprezintă schimburile de replici dintre antrenori, mai ales în etapa audițiilor pe nevăzute. Atunci când un concurent reușește să întoarcă mai multe scaune, fiecare jurat încearcă să îl convingă să intre în echipa sa.

Mă provoacă mai mult decât mă enervează replicile dintre noi, deci totul e constructiv. Din spiritul competiției, nu punem la suflet aceste replici și uităm amândoi peste cinci minute”, a mărturisit artista, pentru TV Mania.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.