Ștefan Stan, despre divorț: „Nimeni nu se desparte pentru că e fericit. Căsnicia nu este pentru toată lumea. Noi doi funcționăm mult mai bine ca prieteni. Ea și-a dorit foarte mult ca eu să vin în Germania. Nu simt că țara aceea ar fi pentru mine”

Update martie 28, 2024 Ștefan Stan

Ștefan Stan a venit cu precizări privind divorțul de soția sa, Simona. Celebrul artist a demontat toate speculațiile lansate în ultima perioadă și a vorbit deschis despre motivele separării. Solistul și fosta sa parteneră au două fetițe, Mihaela Elif, în vârstă de 3 ani și Mira Maria, un an și 11 luni, iar potrivit unui post TV copilele ar locui în Germania, cu mama lor, scrie Viva.

“Nimeni nu se desparte pentru că e fericit. Nimeni nu face lucrul acesta. Noi suntem fericiți că am ales să mergem pe drumuri separate. Am ales să facem asta și să avem grijă de 2 copii minunați, creați din iubirea noastră. Lor nu le lipsește nimic, au toată atenția părinților. Mai puțin a mea, fizică, dar vorbesc cu fetele mele mereu pe videocall. Merg la ele în permanență. Toată lumea își dă cu părerea, am văzut că s-au speculat multe lucruri. Era cineva care spunea că eu merg doar o dată la 2-3 luni să-mi văd familia.

Până în Germania sunt 2000 km. Cu mașina faci aproximativ 17-20 de ore, fără oprire, e foarte dificil. Plus că te mai oprești, obosești. Nu îmi permit să fac asta tot timpul pentru că am de muncă, am contracte pe care trebuie să le onorez. Eu sunt un om de onoare, nu am tras țepe și nu am făcut prostii”, a declarat în exclusivitate Ștefan Stan pentru fanatik.ro.

În presă s-a speculat că cei doi au ajuns la divorţ din cauza problemelor financiare. Ștefan Stan a ținut să lămurească și acest lucru. “Ceea ce spune lumea, că nu îmi ajut financiar familia, mi se pare o mizerie. Nu a existat niciodată separare din punct de vedere financiar la noi. Tot ce am făcut eu, ea a știut și invers. Toate punctele financiare le-am discutat deja. Se va stabili o pensie alimentară de către statul german, dar este irelevantă pentru noi. Fetele mele nu vor trăi din pensie alimentară. Eu am grijă să nu le lipsească absolut nimic. Și când spun lucrul acesta, mă refer inclusiv la Simona.

Sacrificiile sunt din ambele părți. Dacă unul dintre noi are nevoie de sprijin de orice natură, sunt unul alături de celălalt. Am ajuns la concluzia că noi doi funcționăm mult mai bine ca prieteni. Căsnicia, din punctul meu de vedere nu este pentru toată lumea. Decizia a fost luată de comun acord. Noi nu ne-am căsătorit pentru că am avut nevoie unul de celălalt. Nici nu ne-am căsătorit ca să facem copii și să ne placă lumea. Ne-am căsătorit pentru că a existat o dragoste greu de explicat în cuvinte. Iar rodul acestei iubiri sunt fiicele noastre, pe care le divinizăm”, a mai spus artistul.

Ștefan Stan: „De acolo au pornit divergențele între noi”
Au intervenit diferite discuții, ea și-a dorit foarte mult ca eu să vin în Germania. Eu nu am putut să fac lucrul acesta. Am stat și am calculat lucrurile și eu nu pot să fac lucrul acesta. Nu simt că țara aceea ar fi pentru mine. Ca fetele mele să crească și să aibă o educație acolo, da.

Și cred că acesta a fost startul, de acolo au pornit divergențele între noi. Dar noi am făcut împreună cu nașul fetelor o cafenea acolo. E un bistro unde lumea mănâncă preparatele gătite de Simona. Ne-am gândit că acela ar fi un venit suplimentar față de ceea ce fac eu.

Sărbători pentru mine nu mai există de ceva vreme. Îmi place să văd la alții. Nu sunt genul acela de artist care să mimeze fericirea lângă brad cu cineva, doar să dau bine la public. Eu am de muncă. Iar Crăciunul este pentru copiii mei, să se bucure de tot, trebuie să trăiască magia aceasta”, a mai declarat Ștefan Stan, conform Ciao.

Din ce face bani Ștefan Stan
Ștefan Stan a rupt audiențele după ce s-a impus în prima ediție a concursului de interpretare muzicală de la Pro TV. Dar, succesul formidabil care a urmat s-a stins repede, iar piesele sale sunt acum tot mai rar difuzate la posturile de radio.
În plus, de ceva timp, el nu a mai scos pe piață nicio melodie nouă, scrie Gandul.

Chiar și așa, Ștefan Stan rămâne un artist chemat la evenimente. Ba, spun apropiații, ar avea foarte multe „comenzi” de onorat, fiind căutat în special la nunți și diverse alte petreceri.
În trecut, Ștefan Stan a povestit cu detașare despre copilăria grea pe care a avut-o. A fost nevoit să muncească din greu pentru a se întreține, astfel că viața l-a dus pe șantier încă de la vârsta de 14 ani.

„Primul meu job a fost pe șantier. Muncitor necalificat. Aveam 14 ani. S-a întâmplat într-o dimineață în care mama a deschis ușa și mi-a zis: «Băi, trântore, treci la muncă, tâmpitule ce ești! Că ești bărbat acum. Trebuie să ții casa»”.
Mama mi-a insuflat chestia asta. Dacă eu am trăit fără tată, ai mei s-au despărțit și au rămas așa, mama m-a învățat să fiu stâlpul casei, să fiu stâlpul familiei”, și-a amintit artistul.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.