Update noiembrie 21, 2023 Invitată în cadrul podcastului „ Lumea Banilor ”, Monica Tatoiua vorbit despre veniturile sale lunare, care sunt cu mult peste nivelul de trai în România. Cu toate acestea, chiar dacă aduce lunar sume impresionante de bani, nu ea este cea care le administrează, ci soțul său.
„Noi doi ne-am întâlnit: el e cu banii, eu sunt cu adusul. Eu aduc, dar îi dau lui. Eu nici nu știu ce conturi am în bancă. Nu știu numere, nu mă interesează. Nu avem conturi afară. Toți banii mei sunt la statul român.
Noi trăim doar din dobânzile cu care am împrumutat statul român. Aveam 25000 de euro pe lună salariul. Am 2500 de euro pensia. Eu am plătit contribuția la pensie și sănătate .”, a declarat Monica Tatoiu, potrivit kfetele.ro.
Monica Tatoiu, dezamăgită de sistemul de sănătate public
De-a lungul activității sale profesionale, femeia de afaceri a cotizat o sumă impresionantă de bani la sănătate, raportată la venitul său de la vremea respectivă.
Cu toate acestea, cu regret, Monica Tatoiu mărturisește că nu a beneficiat nici măcar de o analiză medicală gratuită din momentul în care s-a pensionat.
„Pensia e de 2500, dar sănătatea pe care o primesc e stereo. Nici măcar o analiză medicală nu mi-a fost decontată din 2010 de când am ieșit la pensie. Eu mă operez în România. Mi-am pus proteză de șold. Soțul meu și-a pus protejă de genunchi. Nu la stat. Doctorul e foarte bun, dar condițiile… ”, a mai spus Monica Tatoiu.
Afacerista susține că nu a înșelat niciodată sistemul și că a reușit să facă avere doar prin muncă cinstită. Cu toate acestea, Monica Tatoiu și-a exprimat regretul pentru faptul că, în drumul său către succes profesional, a neglijat relația cu fiul său și a ratat momente semnificative din copilăria acestuia.
“Am o pensie 22.000 de lei. Pe lângă banii mei… Nu am bani afară. Toți bani mei sunt în România. Deci, eu dorm liniștită noaptea. Nu am făcut șmecherii. Mi-am plătit toate taxele și impozitele. De asta am 22.000 de lei pensie. Pe contributivitate. Nu am făcut nicio măgărie.(…) Am putut să devin bogată fără să fur.
Am nuncit timp de 15 ani, mi-am distrus familia aproape, m-am îmbolnăvit. În 2010, de asta am plecat. Copilul meu și acum îmi reproșează. Eu îi spun: “Da, da jucăriile și școlile și astea cine ți le plătea?” Și câte odată îmi spune: “Mama, aș fi preferat să te am lângă mine“”, adeclarat Monica Tatoiu în timpul unui podcast, potrivit Kanal D.
Ce s-a întâmplat cu fiul femeii de afaceri
Monica Tatoiu a povestit despre momentele în care o fost furată de firma de pază pe care o avea angajată, dar și despre amenințările asupra copilului ei.
“Am dat afară firma de pază care fura, am pus sisteme de alarmă foarte sofisticate la vremea aia, că bărbatul meu se pricepea la chestia asta, și m-au amenințat că-l fac și-l dreg pe copilul meu, că
îi injectează nu știu ce. Vreo șase luni a fost așa. Pe principiul că au găsit alți fraieri, m-au lăsat în pace.”, a povestit Monica Tatoiu, conform kfetele.ro.
Firma de care se ocupa Monica Tatoiu trebuia să distribuie camioane întregi de marfă, așa că a povestit și de momentul în care un șofer de camion a dispărut cu tot cu marfa cu care plecase în altă țară, dar și de momentul în care i-a fost furată o sumă de bani importantă în Argentina.
„Să nu mai văd proști. Cu prostul e mai rău decât cu deșteptul la piept. Asta se întâmplă acum în România. Iar cu multinaționalele… Și acolo se fură, să nu vă imaginați că nu se fură, dar acolo este un sistem, DNA-ul funcționează pentru ei.
Aveam un business în Ucraina și într-o zi primim un telefon că a dispărut camionul, șoferul și toată marfa.
Mi s-a zis să nu spun nimic, că dacă se află, pierdem la bursă mai mult decât camionul. A dispărut și camion și tot. Am pățit că mi s-au furat 100.000 undeva prin Argentina.”, a mai adăugat aceasta.