Update noiembrie 7, 2023 La data de 27 octombrie, polițiștii rutieri l-au oprit în trafic pe Dorian Popa. Celebrul influencer, în vârstă de 35 de ani, a fost tras pe dreapta în localitatea Domnești, județul Ilfov.
Mai exact, tânărul purta doar un halat și lenjerie intimă. În picioare, acesta avea o pereche de pantofi sport.La scurt timp după ce a fost testat pozitiv, el a fost condus la o unitate medicală din Bucureşti, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
(foto Stirile Pro Tv)
“S-a confirmat prezența în organism a cannabisului“, a anunțat, ulterior, sindicatul Europol.
Dorian Popa a dezvăluit de ce s-a drogat: ”Toate astea m-au copleșit”
Celebrul vlogger a pus greșeala lui pe seama despărțirii de Babs, iubita cu care a stat în ultimii 11 ani. Dorian Popa a mărturisit că în ultima perioadă a trecut printr-o perioadă destul de agitată în viața lui, legată de renovările pe care le-a făcut la vila lui, dar și de despărțirea de Babs, partenera sa din ultimii 11 ani.
”Am simțit, poate mai mult ca oricând, nevoia de relaxare, de liniște, după o perioadă agitată cu terminarea renovărilor și toate lucrurile pe care le știți din viața mea publică. Plus, un lucru din viața privată pe care nu am vrut să îl fac public, și anume despărțirea de Babs.
Toate astea m-au copleșit și poate au contribuit la greșeala tâmpită pe care am făcut-o, dar, repet, nu am nicio scuză”, a declarat Dorian Popa, pe canalul său de Youtube, conform Antena Stars.
„Am greșit indiscutabil la vârsta și experiența pe care le am. Îmi pare nespus de rău. Prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și prin ceea ce urmează vă spun că nu vreau să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat.
Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Recunosc, am consumat canabis, nu în ziua în care am fost oprit de poliție, ci am consumat, lucru pe care, așa cum v-am spus, îl regret, mai ales pentru că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și după câteva zile”, a spus Dorian Popa pe YouTube.
Artistul a explicat și cum a fost testat de polițiști. „Acele 10 minute au fost cele mai lungi din viața mea, minutele în care mi-am învățat lecția. Indiferent de rezultat, pozitiv sau negativ, nu îmi mai doresc să trec prin așa ceva dintr-o greșeală stupidă.
Nu merit. În momentele în care acele 10 minute au trecut, rezultatul a fost că în saliva mea există urme de canabis. Trebuie să vă recunosc, într-o notă ușor amuzantă, că și polițiștii au fost surprinși de rezultat și mi-au spus că se așteptau, dacă e să ies pozitiv la ceva, să fie cocaină, probabil pentru că sunt o fire mai energică”, a precizat artistul, citat de Adevarul.
Dorian Popa a ales să coopereze și să urmeze instrucțiunile oamenilor legii, având în vedere că știa foarte bine că, într-adevăr, că consumase substanțe interzise cu câteva zile în urmă.
„O chestie interesantă în legea română este următoarea, proba de salivă dată de aparatul drugtest nu constituie de sine stătătoare o probă. Așadar, dacă alegi să refuzi drugtestul, din varii motive, poate n-ai încredere în aparat sau, zic așa, ca o mică paranteză, au fost multe cazuri în care aparatul a dat rezultate fals-pozitiv, nu și în cazul meu, dar au fost.
Dacă refuzi testarea, dar ești acord să ți se recolteze probe de sânge și de urină și te supui examenului clinic și dacă medicul te declară apt la examen, pleci acasă cu mașina, la volan, cu permisul în buzunar. Mai mult de atât, nimeni nu te poate acuza de nimic până la sosirea probelor de urină și sânge, al căror rezultat decide, de fapt, dacă ai avut sau nu substanța în organism când erai la volan.
Eu am ales să nu merg pe burtă și să cooperez exact așa cum mi s-a cerut. Puteam să refuz testul și probabil nu s-ar fi aflat de incident decât la sosirea analizelor, însă vă mărturisesc, cuvântul meu de onoare îl aveți, din secunda în care am fost oprit am înțeles pe deplin ce gafă uriașă am făcut și am decis, în acea secundă, să-mi asum până la capăt, nu să încerc să fac fel de fel de matrablascâcuri.
N-am făcut nicio intervenție, nu am dat niciun telefon, așa cum s-a speculat. Am auzit că mulți au speculat cum că am vurt ca analizele să iasă mai repede, în niciun caz nu am făcut acest lucru, nici nu credeam că e posibil să iasă atât de repede, mai ales că știam că durează între 3 și 6 luni sau poate chiar mai bine, în funcție de caz.”, a spus Dorian Popa în clipul postat pe YouTube, conform wowbiz.ro