Gina Matache a fugit de acasă ca să se mărite. „Când am născut-o pe Delia, aveam doar un recamier (canapea)… și ăla denivelat, și un taburet”

Update noiembrie 6, 2023 Gina Matache a povestit într-un interviu prin ce a trecut în tinerețe. Înainte să facă bani din muzică, artista lucra în contabilitate într-un birou infect, după cum spune chiar ea, iar dintr-o întâmplare a fost solicitată să cânte la o nuntă. Atunci și-a dat seama că nu are rost să muncească în contabilitate, când poate câștiga mult mai ușor bani din muzică.

Din două nunți câștig de trei ori mai mult, pot să țin și casa, pot să mă și răsfăț. Atunci, de ce să nu facă și copiii mei meseria asta? Eu am făcut lucrul ăsta fără școală, un copil venit de la țară, îmi plăcea să cânt, o făceam la coceanul de porumb, pe prispă.

Gina Matache

Nici nu știam că știu atâtea piese. Eu am început la o nuntă, m-a solicitat o fată să-i țin locul, știam câteva cântecele. Dar eram toată o vedetă, când m-am urcat pe scena aia, toată suflarea a rămas… eram tinerică, frumușică, păcăleam! Mai luam și bani!

Am început pe la țară să cânt și când se lua lumina cântam la farurile de la tractor. Iar după nuntă, plecam cu rata aia care ducea muncitorii la București. Au fost și momente grele.”, a mărturisit Gina Matache, la emisiunea „După faptă și răsplată”, conform RTV.

Gina Matache a fugit de acasă ca să se mărite

Gina Matache a dormit până la 18 ani în același pat cu sora și fratele ei iar când a venit vremea să se mărite la București, venirea pe lume a Deliei a prins-o doar cu un recamier și o lampă pe care gătea.

Eu am fugit de acasă de m-am măritat. Făcusem 18 ani și încă dormeam în pat cu sora și fratele meu, aveam două camere. Și zic ce fac eu în Ploiești, nu se vedea nimic la orizont. Când mi-am dat seama că nu există altă soluție, am zis ca vin la București. Nu aveam buletin de București, îl aveam pe prietenul meu care deja își făcuse și lucra aici.

Și mi-a zis, vino că ne mărităm și gata… Și așa am făcut. Au fost vremuri foarte grele, repede au venit copiii, nu aveai căldură, nu aveam nimic.

Când am născut-o pe Delia, aveam doar un recamier (canapea) și ăla denivelat, și un taburet. Norocul meu era că știam să fac mâncare, cumva asta m-a salvat. Nici nu aveam aragaz, găteam pe o lampă cu fitil.”, a mai mărturisit Gina Matache, conform B1Tv.

Mama cântăreței Delia Matache a spus ce se întâmplă cu tatăl vedetei, după ce s-a îmbolnăvit

Gina Matache, mama cântăreței Delia Matache a povestit în ce relații e acum cu tatăl fetelor sale, fost călugăr la Muntele Athos. Tatăl juratei de la iUmor s-a retras din călugărie după 10 ani, în urma îmbolnăvirii de cancer la rinichi.

Întrebată cum se mai simte bărbatul, mama cântăreței Delia Matache a spus că trăiește cu acesta în vechiul lor apartament și starea lui este una mai bună în prezent.

Cei doi locuiesc în apartamentul în care locuiau pe vremea când erau căsătoriți. Compasiunea Ginei Matache față de fostul ei soț a fost peste orice orgoliu și nu a putut să-l lase la o parte în momentele sale grele. După lungi tratamente, tatăl Deliei Matache a început să fie mult mai bine.

Mă bucur că el este mai bine, avem toți grijă de el, da, încă locuim împreună, în vechiul nostru apartament, a declarat mama cântăreței Delia Matache pentru Playtech Știri.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.