Diana Sar s-a despărțit de iubit. „În viitor îmi doresc să am copii, în trecut nu cochetam cu aceasta idee. Cred că și asta a fost unul dinte motivele pentru care am luat decizia legată de fostul iubit”

Update noiembrie 27, 2023 Diana Sar a anunțat că s-a despărțit de iubitul ei, bărbatul alături de care avea planuri mari. De data aceasta despărțirea este definitivă, căci o a doua șansă și-au dat-o în vara acestui an, când și atunci au pornit pentru o perioadă pe drumuri diferite. Diana Sar a devenit cunoscută, după ce a jucat în serialul de succes „Vlad”, iar momentan este actriță și model.

Au ieșit la iveală niște diferențe dintre dorințele noastre, în materie de relație. Pur și simplu am decis amândoi că este mai bine să nu continuăm, pentru că dintr-un anumit punct de vedere nu vedeam un viitor unul cu celălalt.

Diana Sar

Chiar dacă ne înțelegeam foarte bine, aveam niște diferențe de viziuni. Am mai avut o tentativă de a ne despărți în vară, am fost despărțiți, după am decis să mai dăm o șansă și ulterior a început să nu mai fie chiar așa de roz totul, pentru că nu ne mai înțelegeam atât de bine pe anumite lucruri“, a declarat Diana Sar, conform Spynews.ro

Însă, chiar dacă au decis împreună să rupă lanțul iubirii, Diana Sar recunoaște că nu îi este deloc ușor să traverseze această perioadă.

E foarte greu. Chiar dacă totul a fost puțin mai ușor, pentru că procesul emoțional a început puțin mai devreme, la mine, din cauza neînțelegerilor, a fost foarte greu și încă este greu. Este o perioadă de tranziție acum. Nu mai ținem legătura, nu mai vorbim, ar fi mult prea dureros.

Dacă ne-am întâlni ne-am saluta. Cel mai greu a fost faptul că vorbeam foarte des. A fost greu să mă dezobișnuiesc, îmi lipsea, îmi venea să îi povestesc lucrurile pe care le făceam. Mi-a fost foarte greu să nu îi scriu. El a insistat mai mult să nu mai vorbim deloc, asta a fost dureros.

A fost și perioada aceea, în primele două săptămâni după despărțire în care crezi că nu poți, că nu o să mai trăiești, că nu se poate fără el și este sfârșitul lumii. Ne-am despărțit de o lună, este proaspătă, încă sunt în perioada de vindecare“, a mai declarat actrița, potrivit Wowbiz.

Și pentru că tot a vorbit despre motivele despărțirii, care ar fi legate de un viitor în doi, Diana Sar a mai dat un detaliu. Se pare că dorința de a deveni în timp părinți nu a fost de ambele părți, astfel că și acest lucru a cântărit în decizia lor de a nu-și mai continua povestea de iubire.

În viitor îmi doresc să am copii, în trecut nu cochetam cu aceasta idee. Cred că și asta a fost unul dinte motivele pentru care am luat decizia legată de fostul iubit. Nu vedeam cumva un viitor, pentru că îmi doresc un copil. Trebuie să mai fac terapie pentru a nu avea anumite reacții și față de copil“, a mai declarat Diana Sar.

Actrița Diana Sar, marcată de divorțul părinților

Diana Sar a fost marcată de divorțul părinților ei, care a survenit când ea avea doar șase ani. Vedeta a locuit pe rând, atât cu mama ei, cât și cu tatăl, în funcție de distanța față de școală. Vedeta se străduiește să aibă o relație mai apropiată cu mama ei, pe care a simțit-o depărtându-se, după divorțul de tată.

Nu am simțit o conexiune atât de apropiată cu mama mea și cumva încă lucrăm la asta, au fost niște neînțelegeri între noi. Nu știu dacă a fost o repulsie a mea, din cauza divorțului dintre părinți, au fost mai multe lucruri, însă nu mi le amintesc pe toate. Ea spune că eu m-am îndepărtat de ea, eu am simțit că ea s-a îndepărtat de mine, după aceea ulterior ne-am apropiat.

Mi-ar face mare plăcere ca eu și mama mea să lucrăm cu un terapeut, însă nu se întâmplă asta. Lucrăm noi amândouă. Mai discutăm, ne mai certăm…

Mi se pare că până recent, mama a avut niște discuții legate de acest lucru și a trebuit să le inițiem mai târziu. Înțeleg și eu varianta ei de poveste, care este diferită de varianta mea și încercăm să lucrăm să vedem ce facem mai departe.”, a declarat actrița, conform Viva.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.