Update noiembrie 14, 2023 Dani Oțil a dezvăluit în podcastul lui Mihai Bobonete că a experimentat drogurile în trecut, nu doar o dată, ci de mai multe ori și în diverse contexte. Cu toate acestea, nu și-a creat un obicei din asta, așa cum la mulți se întâmplă.
Vedeta Antenei 1 a dezvăluit că doar iarbă a fumat, însă nu i-a plăcut senzația pe care i-o dădea. Totul s-a petrecut într-o vacanță, dar se simțea mult prea relaxat, simțea că nu are deloc energie.
„Nu, doar iarbă am fumat, dar mă adoarme, simt că sunt inutil societății. Asta s-a întâmplat într-o vacanță, am încercat nu o singură dată, de mai multe ori. Dar sunt moale, nu îmi place să fiu moale. Sunt prea relaxat, mie îmi place să fiu activ”, a spus Dani Oțil în podcastul lui Mihai Bobonete, conform RTV.
Dani Oțil, despre stilul său de viață
Dani Oțil este un om foarte organizat, căruia îi place să aibă un stil de viață sănătos. Chiar dacă uneori mai are și scăpări, este foarte atent la tot ce consumă și stă cât mai departe de obiceiurile care nu îi fac bine.
Prezentatorul a dezvăluit că ține foarte mult la programul de somn. Nu pierde nopțile, nu adoarme la ore târzii și are un obicei foarte interesant: zi de zi, după-amiaza, doarme câteva minute pentru a se simți apoi în mare formă.
„În trei sferturi din seri nu adorm după ora 11:00, dar adesea adorm și mai devreme. Și țin foarte mult la un scurt somn de după-amiază, măcar o dată la cinci zile. 25 de minute îmi ajung.
Este un power nap… Chiar și 12 minute… Țin foarte mult la treaba asta cu somnul. De ce? Nu pentru că mă simt obosit sau poate casc la emisiune. Țin pentru că nu sunt ager. Și când nu ești ager în live, lumea te consideră prost.
Este o chestiune de viteză și pot să par prost pentru că nu îmi vine pe moment ideea. Mie nici nu îmi place șprițul, nu am o viață socială, nu îmi prea plac oamenii și mi-a fost mai ușor să fac lucrul acesta”, a spus Dani Oțil la televizor, conform playtech.ro.
Ce făceau Dani și Mihai Bobonete înainte să devină celebri?
Pe de altă parte, Mihai Bobonete a povestit în urmă cu ceva vreme și ce făcea împreună cu Dani Oțil pe vremea când cei doi nu cunoșteau gustul celebrității.
El și prezentatorul TV își petreceau timpul liber la bloc.
În trecut, Mihai Bobonete locuia prin Baba Novac, într-un bloc înconjurat de alte clădiri. Locuința sa erau situată la etajul cinci, așa că putea vedea și sus și jos.
Avea un binoclu militar cu care spiona oamenii din blocurile vecine. Atunci când se plictisea, îl invita pe Dani la el pentru a-i spiona pe oameni împreună.
În acea perioadă, au avut ocazia să îl vadă dezbrăcat pe Bean, artistul trupei „Subcarpați”.
„Stăteam undeva în Baba Novac și blocul meu era între alte două blocuri, eu stăteam la etajul 5, la fix pus, vedeai și sus și jos. Era o alee și era și Bean acolo, ieșea pe geam, eu ascultam, îmi făcea semn „Cum e frate?”, Bean la pielea goală cânta acolo, eu în bucătărie ascultam începuturile Subcarpați.
Aveam binoclul ăla și venea și Dani pe la mine, ne mai plictiseam. Era un binoclu militar”, a povestit el în cadrul podcastului „Ac de siguranță” de pe canalul de YouTube „Răzvan Exarhu”, conform Capital.