Andreea Antonescu, mămică cu normă întreagă. „Nu mă vait niciodată pentru că mă gândesc că Dumnezeu mă așază în anumite momente, puncte ale vieții mele, tocmai pentru că trebuie să fiu acolo, așa că mă bucur de momente”

Update noiembrie 17, 2023 Andreea Antonescu traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, întrucât este întotdeauna alături de Sienna și Venice. Cele două îi fac în fiecare zi viața mult mai frumoasă, în ciuda tuturor provocărilor care vin la pachet cu rolul de mămică.

Andreea Antonescu mărturisește că nu vrea să se plângă absolut deloc, chiar dacă mai întâmpină și dificultăți, întrucât timpul petrecut alături de Sienna și Venice este prețios și vrea cu orice preț să profite de fiecare clipă.

Andreea Antonescu

(Andreea Antonescu)

„Am proiecte pe termen scurt deocamdată pentru că sunt mămică full-time job. Încerc pe cât posibil și pe cât îmi permite timpul să mențin relația cu prietenii mei din social media și să merg la câteva evenimente. Fac câte un pic din toate!

Nu mă vait niciodată pentru că mă gândesc că Dumnezeu mă așază în anumite momente, puncte ale vieții mele, tocmai pentru că trebuie să fiu acolo, așa că mă bucur de momente. Întotdeauna am văzut partea plină a paharului. Știu cât de repede crește un copil.

Mă uit la Sienna, care este mai înaltă decât mine, așa că vreau să profir de orice moment cu bebelina. M-am acomodat și cu programul de somn de la 12 noaptea la 5 dimineața.”, a mărturisit Andreea Antonescu, citată de wowbiz.ro.

Andreea Antonescu, condiții clare pentru Victor Vrînceanu, tatăl micuței sale, după despărțire

Într-un interviu pentru cancan.ro, Victor Vrînceanu a făcut dezvăluiri despre înțelegerile pe care le-a făcut cu Andreea Antonescu după despărțire. Cei doi au decis să pună punct relației la numai trei luni după ce fiica lor, Venice Victoria, a venit pe lume.

Din păcate, jurnalistul nu își vede copilul atât de des pe cât și-ar dori, însă nu uită niciodată să-i trimită artistei bani pentru creșterea micuței.

Deși Andreea Antonescu a declarat în repetate rânduri că își crește singură copiii, Victor Vrînceanu nu a vrut să comenteze aceste afirmații făcute de fosta iubită. Atunci când au decis să pună punct relației, Andreea Antonescu a considerat că este în regulă ca fostul iubit să îi pună lunar o sumă de bani în cont pentru a putea avea grijă de Venice Victoria.

„Când am avut discuția finală despre despărțire, am întrebat-o cum facem cu copilul. Eu mă gândeam la program, iar ea mi-a spus că e OK dacă îi dau o anumită sumă de bani pe lună”, a spus ziaristul.

Victor Vrînceanu nu a vrut să spună câți bani îi trimite Andreei Antonescu lunar, deși a menționat că a stat puțin să se gândească dacă îi va da suma cerută de ea.

„Revenind la suma înaintată de ea, am stat și m-am gândit mult, pentru că nu iau niciodată decizii sub impulsul momentului. Peste două zile i-am scris pe WhatsApp că accept să îi dau suma pe care a cerut-o. Până la urmă, banii sunt pentru fiica mea, Victoria.

Și nu aș vrea vreodată ca Andreea să simtă că m-am opus sau am negociat cu ea. I-am dat cât a vrut. Din momentul despărțirii i-au intrat negreșit banii în cont lună de lună în ziua de 15, sau poate mai devreme.”

Și a continuat: „Pentru Victoria nu am limite. Nu am eu bani mulți, dar atât cât am, dacă are nevoie fata mea, îi dau! I-am spus Andreei în nenumărate rânduri, atât verbal, cât și în scris, că poate apela la mine oricând. Recent i-am propus să ne vedem să vorbim despre turta Victoriei care va fi în decembrie, să ne organizăm. I-am spus că voi plăti eu tot”.

Fostul iubit al Andreei Antonescu a decis să plătească el petrecerea de 1 an a fiicei sale, care va avea loc în decembrie. Victor își dorește să o ajute pe cântăreață cât de mult poate, scrie libertatea.ro.

Victor Vrînceanu o vede pe Venice Victoria doar o dată pe săptămână și consideră că nu este suficient. El i-a propus Andreei Antonescu să stabilească programul în mod egal, însă ea nu a fost de acord. „Eu sunt un tip organizat și îmi place să respect un program cu rigurozitate. Mai ales când vine vorba despre o fetiță de 10 luni care are nevoie de stabilitate.

Motiv pentru care i-am propus Andreei să semnăm un draft de program la notariat. Ca să știm amândoi unde să ne uităm atunci când ne organizăm programul. Să nu fie loc de discuții nedorite. Să fie totul civilizat. (…) A trimis înapoi o variantă modificată total.

De unde eram obișnuiți și înțeleși pentru împărțirea timpului petrecut cu Victoria în mod egal, acum mi-a spus că îmi oferă două weekenduri pe lună și câteva ore de vizită în timpul săptămânii.”

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.