Oana Roman nu se teme de singurătate. „În momentul în care ieși dintr-o relație toxică și abuzivă, singurul lucru pe care ți-l dorești este singurătatea și liniștea”

Update octombrie 14, 2023 Oana Roman a avut o relație care a durat mai bine de șapte ani cu tatăl fiicei sale. Au avut parte de o poveste cu suișuiri și coborâșuri, dar în cele din urmă au ajuns la concluzia că este mai bine să se despartă și să meargă pe drumuri separate.

Cu toate acestea, singurătatea pare să nu o afecteze pe vedetă. Oana Roman a dezvăluit că nu s-a temut niciodată să rămână fără partener, mai ales după experiențele pe care le-a trăit în trecut. Dimpotrivă, consideră că liniștea ar trebui să fie o prioritate atunci când ieși dintr-o relație toxică.

Oana Roman nu se teme de singurătate. „În momentul în care ieși dintr-o relație toxică și abuzivă, singurul lucru pe care ți-l dorești este singurătatea și liniștea” 1

„În același timp mai vreau să vorbesc despre un subiect, am mai vorbit despre asta și uite, poate că fetele astea care mi-au scris nu au văzut atunci. Multe fete îmi scriu: „Dar nu ți-e frică de singurătate?”.

Ei bine, nu, pentru că în momentul în care ieși dintr-o relație toxică și abuzivă, singurul lucru pe care ți-l dorești este singurătatea și liniștea. Ele (n.r. fetele care o urmăresc pe rețelele de socializare și au întrebat-o dacă îi este frică de singurătate) îmi spun că le este frică să nu rămână singure și atunci acceptă și suportă cumva o situație foarte dificilă în cuplu, lucru pe care l-am făcut și eu foarte mulți ani și pot să spun că regret”, a mărturisit Oana Roman, citată de wowbiz.ro.

Oana Roman și-a dus fiica la psiholog

Oana Roman povestea zilele trecute pe Instagram că fiica ei va merge la prima ședință de consiliere psihologică, având în vedere că tatăl Isei a dispărut foarte brusc din viața ei. Vedeta este foarte afectată de ceea ce i se întâmplă fetiței sale și încearcă să facă tot posibilul ca ea să fie bine și să nu sufere.

„Acum trebuie să iau niște medicamente pentru mama și să mă duc din nou la spital să i le duc, apoi mă întorc în Pipera, o iau pe Isa de la școală și apoi o duc să facă o primă ședință cu o doamnă psiholog cu care va putea vorbi pentru că are mare nevoie. Este extrem de afectată emoțional din cauza lipsei totale și bruște a tatălui ei din viața ei” , a spus Oana Roman,

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.