Monica Tatoiu, viață de milionar: „Mi-am distrus familia aproape, m-am îmbolnăvit. Mi-am uitat copilul o dată sub birou/ Copilul meu a crescut cu cei doi șoferi ai mei și cu femeia de serviciu. Trebuia să știu să mă opresc de mai devreme”

Update octombrie 2, 2023 Monica Tatoiu, la 67 de ani, compensează cu vacanțe prelungite anii de muncă intenși care aproape i-au distrus familia.  Invitată în podcastul „Un podcast” găzduit de Geanina Iacob, acesta a spus ce pensie primește lunar, ce salariu avea pe vreme când lucra, dar și ce reproșuri i-a făcut fiul ei, care a suferit că nu o avea mereu alături pe mama lui.

Da (n.r este milionară). Să știi că totul are un cost. Copilul meu a crescut cu cei doi șoferi ai mei și cu femeia de serviciu, îmi reproșează asta și multe dintre defectele lui sunt pentru că eu nu am avut timp de el. Știi cum e să faci naveta la New Delhi săptămânal?

Monica Tatoiu, viață de milionar: „Mi-am distrus familia aproape, m-am îmbolnăvit. Mi-am uitat copilul o dată sub birou/ Copilul meu a crescut cu cei doi șoferi ai mei și cu femeia de serviciu. Trebuia să știu să mă opresc de mai devreme” 1

Dar, pe lângă banii mei, care sunt toți în România, dorm liniștită noaptea, nu am făcut șmecherii, am și o pensie de 22.000 de lei. Eu sunt foarte deșteaptă și modestă și am putut să devin bogată fără să fur. Un mesaj pentru tineri: Nu trebuie neapărat să furi, ca să devii bogat și nu toți bogații sunt toxici, așa cum se spune”, a declarat Monica Tatoiu în cadrul podcastului, potrivit Libertatea.

Ea povestește că din cauza programului încărcat nu putea petrece mult timp cu băiatul ei. „Eu am muncit timp de 15 ani, mi-am distrus familia aproape, m-am îmbolnăvit. Copilul meu și acum îmi reproșează, dar l-am întrebat, jucăriile și școlile cine i le plătea? Dar îmi spune ‘Mama, aș fi preferat să te am lângă mine, nu trebuia să mă dai la școala Americană, dar să-mi citești seara, așa mi-a spus el.

Sunt milionară cu niște costuri. Am avut întotdeauna bani, nu am știut ce înseamnă lipsa, de la vârsta de 17 ani. Până atunci, am făcut baie în lighean și am dormit cu tata, mama și fratele meu într-o singură cameră și brusc tata a câștigat foarte mult, pe vremea aia lua 85.000 de lei pe lună. Tata avea pacienți de la Budapesta, Beldrag, Viena”, a mai explicat ea.

Pe vremea când muncea, Monica Tatoiu ajungea să câștige lunar și 40.000 de euro. Spune că de la tatăl ei s-a învățat așa, că el muncea până la epuizare. „Eu n-am avut probleme, eu niciodată nu am cerut să mi se mărească salariul, nu am cerut să mi se dea, mereu mi s-a dat. Eu am avut salariul 40.000 de euro, la care s-au plătit taxele.

Trebuia să știu să mă opresc de mai devreme și tata a fost la fel, în 25 de ani, l-am văzut o oră pe săptămână, stătea numai în spital, a murit în spital, nu a avut concediu în 25 de ani, iar eu l-am copiat, meseria a fost viața lui.

Mi-am uitat copilul o dată sub birou, iar eu mi-am dat seama în mașină că lipsește. Totul vine cu un cost. Mă doare când îmi zice asta băiatul. Asta-i viața, nimeni nu-i perfect”, a încheiat ea.

Monica Tatoiu a dezvăluit că de ani buni se confruntă cu o boală pretențioasă, care nu are leac și care de-a lungul timpului i-a dat foarte multe bătăi de cap. Afecțiunea este una ereditară, pe care a moștenit-o de la tatăl ei și pe care a transmis-o și fiului ei.

De la vârsta de 24 de ani, femeia de afaceri suferă de psoriazis, o boală autoimună, care i-a făcut viața grea. La 28 de ani afecțiunea a început să se agraveze, dar acum vedeta a învățat cum să o țină sub control.

Doctorul meu nu mă lasă să stau la plajă decât în zona cu psoriazis. De aceea, trebuie să mă expun trei luni la soare, pentru că altfel sunt un fel de reptilă. Singura soluție e soarele, razele ultraviolete sunt foarte bune. De aceea, de ani buni plec în luna noiembrie în Caraibe. În general, femeile care au această afecțiune chiar suferă.

Cam 30% o au, iar boala ia forme foarte urâte. Nu te vindeci, o moștenești, în cazul meu e boală luată de la tata, iar fiul meu m-a moștenit pe mine, n-am ce să-i fac, asta-i viața și nu există tratament. Există doar unul, niște injecții, dar care-ți afectează ficatul sau altele.

Fiul meu era disperat. Mie mi s-a declanșat la 24 de ani și țin minte cum eram la 28, o reptilă de sus până jos. Imaginați-vă o fată tânără plină de bube”, declara Monica Tatoiu, potrivit impact.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.