Mircea Radu: „Raluca, soția mea, e o femeie foarte deșteaptă!”

Update octombrie 2, 2023 Mircea Radu nu își expune publicului soția și pe cei doi copii ai lor. Dorința de a-și ține viața departe de ochii curioșilor este ajutată și de faptul că, de câțiva ani, Mircea locuiește la Piatra Neamț, acolo unde partenera lui profesează ca medic.

Pentru noua emisiune, „Noi, românii”, care a debutat pe 23 septembrie la Metropola TV, Mircea Radu a fost foarte mult timp plecat de acasă.

Mircea Radu: „Raluca, soția mea, e o femeie foarte deșteaptă!” 1

„Prima filmare a fost la final de iulie, mă întorc acasă la mijlocul lui octombrie; program dur, așa-i? Au fost zece țări, multe orașe, diferențe de tot felul, de la fusuri orare la temperaturi, un amestec viu de oameni, culturi și obiceiuri. Mi-e greu să dau un răspuns exact la prin câte orașe am fost; multe, în jur de douăzeci”, a povestit Mircea Radu pentru tvmania.ro.

Trei luni departe de casă înseamnă foarte mult pentru starul de televiziune. Cel mai greu lucru a fost, evident, dorul de apropiați.

„Dorul de casă a fost singurul lucru greu de dus. Mi-aș fi dorit să îi iau cu mine pe toți ai mei, să fim împreună, să le arăt locuri. Dar așa ceva era imposibil…. Pe de alta parte, am folosit din plin tehnologia și m-am văzut cu ei pe FaceTime cât de des am putut.”

Mircea Radu este însă mândru de felul cum au făcut față distanței cei doi copii ai lui, Tudor (10 ani) și Clara (6 ani), și soția lui, Raluca.

„De pildă, eu le ziceam că sunt în Paris, iar Tudor mi-a reamintit că Mbappé e favoritul lui și să nu cumva să uit să îi cumpăr un tricou cu Paris Saint Germain, iar Clara îmi arăta dintele din față care i se mișca. Copiii sunt copii.

Dar Raluca, soția mea, e o femeie deșteaptă si foarte bine organizată, care știe atât să umple golurile și momentele de dor, cât să și combine activitățile extra cu școala, așa încât să treacă timpul mai repede.”

Mircea Radu și echipa „Noi, românii” de la Metropola TV străbat Europa în căutarea românilor stabiliți peste hotare, români cu povești extraordinare. Pe lângă lucrurile absolut senzaționale pe care le-au aflat, pe lângă istorisirile, multe dintre ele emoționante, care au ajuns în caravana Metropola TV, vedeta TV și ai săi colegi experimentează omenia în cel mai puternic sens al cuvântului.

Sutele de kilometri parcurși, orele de somn pierdute, și-au spus cuvântul și iată că toată echipa Metropola TV, în frunte cu prezentatorul emisiunii „Noi, românii”, s-au pricopsit zilele acestea cu o viroză de toată frumusețea.

„Toată echipa de la „Noi, românii” este răcită cobză și nu este vorba despre filmările pe care le-am tras aici pe malul mării sau despre vântul care bătea dinspre mare, și nici de ploaia măruntă, nu, nu, este vorba despre un virus. Toți suntem cu pastilele la noi.”, povestește Mircea Radu, potrivit Spectacola

„Abia ce am postat că sunt răcit și, la plecarea din Plymouth (eram deja în autocarul Metropola TV), cineva mi-a sărit in ajutor! Mihaela Cristina Dănică se numește salvatoarea noastră, a întregii echipe “Noi, românii”, cea care ne-a adus un flacon cu sirop de tuse! Mulțumim, Mihaela! Pfuuuu… ce înseamnă solidaritatea de neam!”, a povestit Mircea Radu, mișcat de gestul doamnei care a plecat din România, dar nu a permis ca România să-i plece din inimă.

Asemenea ei, sunt mulți alți cetățeni care fac cinste țării noastre, oameni minunați pe care telespectatorii Metropola TV au ocazia să-i cunoască în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, în emisiunea „Noi, românii”, difuzată pe Metropola TV.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.