Update octombrie 26, 2023 Maria Dragomiroiu a vorbit recent despre dorințele sale, pe care le vrea împlinite acum, la 68 de ani. Cu o carieră de succes și longevivă, îndrăgita interpretă de muzică populară nu mai vrea lucruri materiale, ci armonie sufletească.
„Îmi doresc cum și-ar dori și își dorește orice om normal, orice suflet, să fiu sănătoasă împreună cu familia mea, să trăim în armonie, iubire, respect, prețuire, toate aceste sentimente care fac foarte bine sufletului.
Acasă, acolo te simți ocrotit, acolo este iubirea adevărată cum îmi place mie să spun. Eu am o familie frumoasă și mulțumesc bunului Dumnezeu pentru familia mea.”, a mărturisit Maria Dragomiroiu, citată de wowbiz.ro.
Maria Dragomiroiu a depus eforturi considerabile ani la rând, pentru a-și clădi o carieră de succes și un trai fără griji. Cu toate acestea, artista nu își asumă în totalitate meritul și mărturisește că a fost binecuvântată de Dumnezeu. Totodată, ea îi este recunoscătoare și familiei sale, de la care a avut cel mai bun exemplu de urmat în viață.
„Nu știu dacă este numai meritul meu… Este poate și meritul meu un pic, este și soarta, așa mi-a dăruit Dumnezeu, așa a vrut Dumnezeu să fie, dar sunt convinsă că ceea ce văd copiii în anii când se formează, sunt călăuziți în viață. Contează ceea ce văd în familie foarte mult.”, a mai spus artista, în cadrul emisiunii televizate.
Îndrăgita cântăreață nu s-a oprit aici cu mărturisirile, astfel că a mai dezvăluit câteva detalii neștiute de oamenii care o urmăresc și ascultă. Mai exact, artista a spus cu sinceritate faptul că trăiește emoții foarte intense atunci când se urcă pe scenă și bucură publicul cu melodiile sale.
Deși are o mare experiență în spate, solista din folclorul românesc recunoaște că este copleșită de sentimente, atunci când termină de susținut fiecare concert.
„Toată lumea știe că atunci când cobor de la orice spectacol, scena fiind mai mare, toată lumea îmi întinde mâna să mă sprijin. Eu nu pot să dau mâna fiindcă mă țin de poale ca să nu îmi intre tocurile prin fusta de la costum.”, a mai spus cântăreața, conform spynews.