Liviu Vârciu și fiica cea mare recuperează timpul pierdut. “Dulce, grijuliu, carismatic”

Update octombrie 22, 2023 Liviu Vârciu a reușit să-și aranjeze întreaga familie și să îi aibă aproape pe cei dragi. Mamei lui i-a construit o casă frumoasă în comuna Dascălu, din judeţul Ilfov, iar fiicei lui, Carmina, i-a cumpărat un apartament cu două camere, în București. Liviu Vârciu și fiica cea mare, Carmina, se înțeleg din ce în ce mai bine, iar relația lor este din ce în ce mai strânsă.

Nu o să mă opresc din a spune că parcă e fratele meu mai mare! Suntem foarte bine și ne înțelegem exact așa cum mi-am dorit mereu, spunea Carmina pe rețelele sociale, despre ea și tatăl ei. De altfel, Carmina este foarte activă pe Instagram și pe Tik Tok, căci așa își face bani de buzunar, din contracte de imagine și postări online, fiind un influencer la început de drum, dar cu o comunitate mare de fani.

Liviu Vârciu și fiica cea mare recuperează timpul pierdut. "Dulce, grijuliu, carismatic" 1

Tânăra de 20 de ani este studentă la Facultatea de Jurnalism, acesta fiind și motivul pentru care s-a mutat din Arad, acolo unde locuia cu mama ei, Ami Teiceanu. În Capitală are norocul că se poate vedea mai des cu tatăl ei, Liviu Vârciu, așa că parcă acum recuperează timpul pierdut. Carmina îl vizitează la serviciu, în studiourile de la Antena 1, ies împreună la restaurant, la film, iar adolescenta parcă a prins curaj să își exprime și sentimentele față de părintele ei, scrie libertateapentrufemei.ro.

Un colaj video publicat pe Tik Tok, cu mai multe poze din familia lor, de când Carmina era mică, a primit o mulțime de aprecieri, mai ales că fata își complimentează tatăl: „grijuliu, carismatic, dulce, norocoasă, fata lui tata, pofticios, adoră să râdă la glumele mele”, sunt doar câteva din descrierile pozelor de familie.

În prezent, Liviu Vârciu are o relație cu frumoasa Anda Călin, femeia care i-a dăruit doi copii superbi: o fetiță, Anastasia (5 ani), și un băiețel, Liviu Andrei (2 ani). Când a venit pe lume Carmina, fiica lui cea mare, Liviu avea doar 21 de ani și era în plină glorie cu formația L.A.

Ce-i reproșează Anda Călin lui Liviu Vârciu. „Avem și noi discuțiile noastre”

În 7 ani de relație, Liviu Vârciu și Anda Călin au devenit părinții a doi copii și au traversat o mulțime de perioade mai mult sau mai puțin dificile. În 2018, perechea s-a despărțit amiabil. Nu au dat detalii despre motivele separării, iar un an mai târziu s-au împăcat. Recent, Liviu Vârciu a spus care crede că este „secretul” relației sale cu Anda Călin.

De la ea am învățat (n.red.: să fie ironic). Noi asta facem ca să supraviețuim și să fim un cuplu care încă rezistă după 7 ani. Nu ne-am înșelat, nu ne-am călcat pe bătături. Avem și noi discuțiile noastre, avem și noi iubirile noastre, dar le avem pe ale noastre acasă. (…)

Noi nu am jucat în rol, suntem la fel în public, în viață și pe YouTube. Suntem la fel de amuzanți și de mișto. Ăsta e secretul, să nu joci un rol, că s-ar putea să-l joci prost”, a declarat Liviu Vârciu la Antena Stars, potrivit Spynews.ro.

Deși sunt împreună de 7 ani și au doi copii împreună, Liviu și Anda nu se grăbesc să ajungă în fața altarului. În septembrie 2021, Anda spunea despre nuntă că, dacă se va întâmpla, va fi un eveniment foarte restrâns, doar cu ei, martorii, un preot și un fotograf. Tot la Antena Stars, Liviu Vârciu a dezvăluit ce-i reproșează Anda Călin.

Eu înțeleg, îmi reproșează. Cred că orice femeie ar reproșa, dar sunt plecat tot pentru ei, nu pentru mine. Sunt la filmări pentru că suntem mulți, avem o casă mare, trăim bine și cât pot să fiu la filmări, o să fiu. Termin filmările pe la 19:00 și stau cu ai mei.

În weekend o iau cu mine. Lăsăm copiii la mama și merge cu mine la evenimente”, a mai declarat Liviu Vârciu, pentru sursa citată.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.