Gigi Becali, despre Dorian Popa: „5 ani de pușcărie, carnetul luat pe toată viața”

Update octombrie 30, 2023 Gigi Becali, patronul de la FCSB, este categoric în cazul lui Dorian Popa și cere să fie dus la închisoare pentru 5 ani și să i se suspende permisul de conducere pe viață.

Eu spun așa dacă ești în mașina ta conduci și în chiloți și dezbrăcat, numai că dacă ești drogat sau beat, 5 ani de pușcărie, carnetul luat pe toată viața. Trebuie lege dată”, a declarat Gigi Becali, citat de realitatea.net.

Gigi Becali, despre Dorian Popa: „5 ani de pușcărie, carnetul luat pe toată viața” 1

Președintele Asociației de Luptă Antidrog a explicat în exclusivitate pentru stirilekanald.ro, faptul că influencerul a fost aspru pus la zid, în lipsa unor concluzii clare care să ateste prezența substanțelor interzise în sânge.

”În ultimele zile, un val de controverse s-a ridicat în jurul artistului român Dorian Popa, după ce a fost depistat pozitiv într-un drug test la volan.

Cu toate acestea, într-o societate bazată pe principii de justiție și corectitudine, este important să ne amintim că fiecare individ are dreptul la prezumția de nevinovăție până când este dovedită vina sa. Analizele de sânge așteptate pot fi cruciale în această privință.

Prezumția de nevinovăție este un pilon fundamental al sistemului juridic și reprezintă un principiu de bază, atât în România, cât și în lumea întreagă. Este important să înțelegem că nimeni nu poate fi acuzat sau considerat vinovat până când probele concludente nu arată acest lucru. Astfel, în cazul lui Dorian Popa, este absolut necesar să așteptăm rezultatele analizelor de sânge pentru a face concluzii corecte”, a spus Bogdan Curelea, citat de Stirile Kanal D.

De asemenea, acesta a făcut trimitere și la trecutul lui Dorian, deoarece în nenumărate rânduri el s-a opus consumului de droguri, promovând mai degrabă un stil de viață sănătos. Mulți dintre fanii artistului au fost revoltați de această situație, în aceste momente nimeni nemaifiind interesat de eforturile depuse de Dorian Popa în toată cariera sa.

De-a lungul carierei sale, Dorian Popa și-a exprimat în mod repetat opoziția față de consumul de droguri. Acest lucru este bine documentat în declarațiile și postările sale pe rețelele de socializare, unde a pledat pentru un stil de viață sănătos și fără substanțe interzise.

Acest lucru ar trebui să fie luat în considerare atunci când evaluăm situația actuală. Într-o eră în care dezinformarea și judecățile premature sunt la ordinea zilei, este esențial să fim atenți la efectele pe care le au asupra vieții unor persoane.

În cazul lui Dorian Popa, presa și opinia publică ar trebui să își amintească de toate eforturile și munca sa depusă pentru a-și construi cariera și pentru a se ridica în industria muzicală”, a adăugat Președintele Asociației de Luptă Antidrog.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.