Cum se înțelege Magdalena Chihaia cu copiii iubitului său Dinu Maxer: ”Pentru copiii lui Dinu nu vreau să fiu mămică”

Update octombrie 25, 2023 Magdalena Chihaia a povestit pentru Click cum vede relația cu Dinu Maxer. Partenera de viață a solistului de la trupa AXXA a dezvăluit ce relație are cu copiii iubitului ei, dar și faptul că, la un moment dat, nu foarte îndepărtat, ar vrea să fie mamă, la rândul ei, mai ales că se apropie deja la 40 de ani.

M-am visat mamă, da, la un moment dat, însă nu a fost să fie. Nu găsisem persoana potrivită. Dinu are deja doi copii: Andreas și Maysa, așa că nici aici nu se pune problema de un al treilea copil, momentan.

Cum se înțelege Magdalena Chihaia cu copiii iubitului său Dinu Maxer: ”Pentru copiii lui Dinu nu vreau să fiu mămică” 1

Cum îmi place mie să zic, mama m-a făcut la 40 de ani, deci mai am 3 ani de gândire în această direcție. Iubesc foarte mult copii și am lucrat 12 ani cu copii, pe parte de evenimente, emisiuni pentru copii, cursuri de teatru și dans și cumva, de fiecare dată, mă simțeam puțin , însă pentru copiii lui Dinu nu vreau să fiu , vreau să fiu cea mai bună prietenă.

Dinu are doi copii adorabili și mie îmi este de ajuns, pentru moment. Pot spune, ca un secret, că Andreas este exact cum visam eu să arate băiatul meu, dacă aș fi avut. Suntem fericiți așa cum suntem, și eu și Dinu. Nu ne lipsește nimic”, a declarat Magdalena Chihaia, conform Libertatea.

„Am mai fost căsătorită”

Magdalena Chihaia nu are de gând să se căsătorească prea curând cu Dinu Maxer, având în vedere că artistul e proaspăt divorțat. Actrița spune că a trecut o dată prin experiența mariajului, fără a oferi prea multe detalii, însă deznodământul relației a fost unul nefericit.

Nu am de gând să mă mărit prea curând. Nici nu se pune problema atât de repede. Dinu abia a divorțat, deci este exclus.

Evident că mi-aș dori, la un moment dat, să se ducă relația noastră în această direcție, însă e prea devreme. Nu, nu am vorbit despre asta. Oricum, fiind căsătorită o dată, pot spune că nu un act te ține într-o relație sau ține o relație.

Poți fi fericit și poți avea o relație frumoasă și fără să semnezi acel act. Iubirea, respectul și devotamentul dintre parteneri sunt mult mai importante. Lucrăm și foarte bine împreună. Dinu urmează să deschidă Școala de Muzică Axxa și acolo o să predau și teatru, și dans pentru copii‘, a spus ea pentru click.ro, conform VIVA.

Relația dintre Dinu Maxer și Magdalena Chihaia a început în timpul unei vacanțe în Dubai. Cei doi se cunoșteau de ceva vreme, însă s-au apropiat abia după divorțul artistului de fosta soție, Deea Maxer.

„Nu vedeam relație între noi, aveam nevoie de o prietenă. Magda a fost matură și a fost cea mai bună prietenă după divorț. Ulterior s-a întâmplat vraja.

Noi am plecat în Dubai prieteni și ne-am întors iubiți. Eu o acuzam pe Magda, am zis că a plănuit. Ea nu se gândea, de fapt, la noi ca la un cuplu. Până la urmă am zis de ce nu’, a declarat Dinu Maxer pentru Antena Stars.

„A început printr-o prietenie și ne-am cunoscut la un eveniment unde Dinu a venit împreună cu bunul nostru prieten comun Florin Burescu, am făcut cunoștință. Eu nu știam că Florin vine cu Dinu, eu am fost fan Axxa toată adolescența. Eu nu am știu că el a văzut personajul meu de la iUmor’, l-a completat ea.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.