Update septembrie 11, 2023 Amalia Bellantioni este o divă la 41 de ani care s-a stabilit în Italia, aceasta fiind îndrăgostită de cultura italiană. Deși a terminat studiile în România, aceasta a devenit însoțitor de zbor pentru o companie aeriană italiană. A devenit cunoscută și a intrat în atenția publicului în urma participării la Chefi la Cuțite. Pe lângă aceasta, Lolrelai, care a participat la IUmor și unde a fost preferata lui Bendeac, a intrat în atenția spațiului public după ce a făcut turul media din anul 2021.
Scandal mare la școala din Belciugatele unde predă Amalia Bellantoni, chiar în prima zi de școală. Părinții nu o vor la catedră, fapt pentru care au protestat în curtea școlii. Vedeta s-a simțit amenințată și a sunat la poliție, spunând că are în preajmă instigatori care îi pot pune viața în pericol.
„Sunt instigatori la școala din Belciugatele! Mă simt în pericol. Sunt aici niște persoane pe care domnul șef de post nu dorește să le identifice, nu dorește să intervină. În momentul de față, domnul șef de post se uită la noi cum sunt agresată și nimeni nu intervine. Vă rog frumos să trimiteți un echipaj de poliție!” a spus Bellantoni la telefon.
După ce a încheiat apelul cu personalul de la Poliție, în prezența reporterului România TV, Amalia a intrat în conflict cu o femeie care s-a apropiat de ea și i-a făcut mai multe reproșuri.
„Doamna este instigatoare împreună cu domnul șef de post…”
Mămica unuia dintre elevi s/a revoltat: „Nu o vrem în școală! A luat 5,2 la examen! N-o să reziste mult aici! Cu nota asta? Dânsa nu știe să predea!”
Bellantoni a întrebat-o: „Dvs. aveți facultate?”
„Da, am!” a răspuns părintele.
„Și de ce nu veniți dvs. să predați?”
„Nu vreau!” i-a replicat femeia vedetei. „Vrem pe cineva mai bun!”
„Deci această mișcare este făcută împreună cu acest domn care incită lumea, s-au dat semnături… Sunt persoane care, din nefericire, au trăit o viață întreagă sub comunism…. Vă dați seama dacă este posibil ca și părinte să faci o astfel de atmosferă și dacă e posibil ca și polițiștii, șefi de secție, de post, într-o localitate să facă astfel de acțiuni.
Uitați ce animozități se creează din cauza neputinței domnului șef de post! După cum observați, domnul șef de post a plecat! Aici nu avem o ordine! Dacă se iscă un scandal, noi suntem practic fiecare cu ce poate!”, a declarat Amalia Bellantoni în exclusivitate la România TV.
Ar fi câștigat mai bine ca ospătar decât ca profesor
Foarte afectată de stiuația care se petrece în țară, Amalia Bellantoni a precizat într-un mod foarte acid cum liderii noștri uită de acele sectoare importante ale vieții oamenilor acestei țări. Vedeta spune cum ar fi câștigat mai mult ca ospătar, decât ca profesor.
“Ca absolventă a Universității București- Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la stat, fără plată, am avut posibilitatea de a preda în învățământul de stat. Vă spun sincer că sistemul nostru de învățământ este O RUȘINEEEEEE! (…) Am renunțat la meseria de profesor căci salariul era de toată mizeria.
Câștigam mai bine dacă eram ospătărița la vreun restaurant și după 4 ani am plecat din țară si m-am dus în aviație. Însă paralel am continuat să-mi exersez calitățile de traducător autorizat. De franceză, germană, italiană, încercând să le insuflu și copiilor mei importanța cunoașterii mai multor limbi străine.
Nu este de acceptat ca un profesor cu ani de studiu și pedagogie și practică și capacitatea de înțelegere a copilului să aibă un salariu de râsului muncitorilor necalificați. Aceia care își înjurau profesorii pe băncile școlii. (…)”, a mai spus fosta concurentă de la Chefi la cuțite, conform Fanatik.