Update septembrie 19, 2023 Radu Vâlcan și Adela Popescu s-au apucat de un nou proiect, își construiesc o casă la țară. Cei doi sunt căsătoriți de multi ani și au împreună trei băieți minunați, Andrei, Alexandru și Adrian. Recent, cei doi au dezvăluit că început construcția unei case la Șușani, în locurile unde prezentatoarea tv a copilărit.
„Au intrat buldozerele unde vrem să construim casa de la Șușani. Așadar a început proiectul. A început treaba și sunt foarte fericită.
În fiecare seară adorm imaginându-mi cum va fi. Va fi o casă foarte frumoasă, cu obloane din lemn, cu piatră, toată viața am visat la o casă din piatră.
Nu va fi foarte mare, dar va avea o terasă foarte mare, casa e cumva poziționată pe un deluleț, care vede un alt deluleț și apusul. Sunt fericită că în sfârșit se întâmplă, mai e puțin’, mărturisește Adela Popescu, pe o rețea de socializare, potrivit Unica.
Adela Popescu și soțul ei au o vilă în București și un apartament în Olimp. Cei doi se bucură împreună cu cei trei copii ai lor de un peisaj de vis atunci când merg la mare.
„Acum doi ani, de Revelion, am pus pe o foaie trei dorințe. Prima: încă un frățior sau o surioară pentru Alexandru și Andrei. A doua: o casă la mare. A treia: mai aștept. Frățiorul a venit, a treia nu s-a îndeplinit încă, și… și… și… chiar zilele trecute am plătit avansul pentru căsuța noastră de la mare.
Mă rog, nu e o casă pe pământ, ci un apartament la care visez de ani‘, mărturisea Adela Popescu în urmă cu ceva timp, conform VIVA.
Adela Popescu și Radu Vâlcan își doresc să aibă propria locuință la țară. Fosta prezentatoare tv a declarat în nenumărate rânduri că este foarte atașată de locul copilăriei sale, iar acum i s-a îndeplinit dorința de a avea propria casă la Susani.
„Nu știam cum vrem să arate casa, sunt o grămadă de modele, și ca stil, dar și ca împărțelă, cu etaj, fără etaj. Sigur că ne-am gândit să o facem într-un stil brâncovenesc, dar mi se pare că e un stil riscant.Ori îl faci cu niște super meșteri, care nu se prea găsesc, ori riști să iasă un kichi, și nu ne dorim asta.
În stil minimalist avem o casă în București. Îmi amintesc o imagine cu o casă de piatră pe care am văzut-o, cumva veselă și cu geamuri mari, dar și cu obloane, din clipa aceea am știut că aia e casa visurilor mele’, mai spune ea.
De asemenea, Adela Popescu a reușit să îl facă și pe Radu Vâlcan să iubească locurile copilăriei sale. „În sfârșit a recunoscut și soțul că e frumos la Șușani. Nu vă așteptați să fiu mâhnita că afirmația a fost făcută abia acum după atâta amar de ani, ba chiar mi se pare un gest cu atât mai frumos că venea și când nu i se părea, doar așa, vezi Doamne, de dragul meu.
Și al cartofilor mamei, a vinului tatei, a glumelor unchilor, a grătarului cu pui de țară. Nuuuu, el venea de dragul meu.În imagini vedeți petrecerea de doi ani a lui Adrian, plimbările noastre zilnice pe deal, prunele acrișoare, meniul zilnic, cafeluță cu lămâie, etc’, spunea Adela Popescu.